jueves, 1 de marzo de 2012

Lucruri simple

Se stie ca David este tot timpul cu mine. Il las sa mearga cu tatal sau de cate ori mi-l cere, atata timp cat si David este incantat. Pana acum a avut cateva momente in care ma intreba "Vii cu mine?", "Nu vreau cu tati, stau la tine acasa", dar apoi ii venea zambetul pe buze cand ii vedea masina si pleca fericit.
A urmat o perioada in care timp de o luna si jumatate tatal sau nu a venit sa il vada. A fost alegerea lui. Copilul trecea de multe ori pe langa masina sa (locuim la distanta de cateva strazi), zicea fericit "Coche tati", apoi ii explicam ca tati trebuie sa lucreze si cand poate vine sa il vada si sa mearga cu el in parc.
Au trecut zile, weekenduri, zile si zile in care trebuia sa ii spun lui David acelasi motiv pentru care tati nu vine sa mearga cu el in parc.
Nu imi era clar ce anume l-a suparat (probabil vreun detaliu din atitudinea mea) de a ales sa isi priveze copilul de momente care pentru el sunt importante, de cateva ore pe care isi dorea sa le petreaca cu tatal lui. Insa nici nu mi s-a parut normal sa il sun sa ii spun sa vina sa isi vada copilul. Si nu am de gand sa o fac, atata timp cat el, ca adult, stie ca oricand il poate vedea, atata timp cat David nu are nicio activitate programata impreuna cu mine.
Acum doua saptamani aveam nevoie sa imi semneze tatal lui cererea pentru inscrierea lui David la colegio, asa ca l-am sunat.
Ce bucurie pe chipul micutului sa auda vocea tatalui sau!
A iesit din cadita si a cerut sa ii usuc parul ca sa il vada pe tati. Am coborat amandoi, David cu un desen in manuta si a plecat apoi sa petreaca unele momente impreuna cu tatal sau... La intoarcere avea niste creioane colorate in mana si mi le arata incantat "Mami, creioane tati". Mi s-a parut un gest frumos, mai ales ca David adora sa deseneze...
La culcare citim povesti, cantam impreuna "3 iezi cucuieti", si adoarme linistit...
Dragul meu ingeres, nu a vrut nicio clipa sa se separe de creioanele de la tatal sau. A adormit cu ele in manuta, iar dimineata, cand s-a trezit, a deschis ochii si m-a intrebat unde sunt creioanele lui...
Sunt lucruri simple, dar care ii umplu copilului sufletelul de iubire si de bucurie...

E dura lupta dintre adulti cand uitam cat de putin cer copiii pentru a fi fericiti, pentru a zburda senini, plini de iubire....

No hay comentarios:

Publicar un comentario