domingo, 29 de enero de 2012

Prima zi

Vineri am avut prima zi in care David nu a schimbat nicio pereche de pantaloni.
Pe 1 ianuarie am renuntat la scutecele de tot (dupa multe tentative care pareau sa mearga bine, dar renuntam la chilotei si puneam iar scutecele cand era bolnavior, 3 ore cat merge la gradi, cand il lua tatal lui). Pe 31 decembrie fusesem la urgente cu el pentru ca a avut dintr-o data un episod urat de febra, asa ca nu parea sa fie cel mai bun moment pentru a incerca inca o data sa eliminam pamperseii.
Dar cum tot omul spune "anul asta voi...." si 2012 a inceput, eram dispusa sa-i schimb si 15 pantaloni pe zi la nevoie.
Am avut zile bune, fara multe accidente, dar si zile in care aveam impresia ca intre lenjerii de pat si hainute ude masina de spalat va exploda daca nu o las deloc sa se opreasca.
La gradi a inceput sa ceara. Acasa mai mult trebuie sa il intreb eu decat sa astept sa imi spuna el.
Si dint-o data m-am trezit ca spune "Mami, corrrreeeee, fac pisu!".Iar acum suntem in etapa in care eu raspund cererilor lui si nu el intrebarilor mele.

Am reusit!

viernes, 27 de enero de 2012

33 meses

Pe 25 ianuarie David a implinit 33 de luni.... 2 ani si 9 luni de viata... 2 ani de la primul dintisor...
Ce facem acum?
Vorbim amestecat romana si spaniola (de cele mai multe ori). Cel putin cand vorbeste cu mine. Cand i se vorbeste numai in spaniola raspunde in spaniola. Inca negociem cum se duc conversatiile.
Cand coboram scarile numara in engleza. Mai sare cate un numar, dar e momentul lui preferat pentru practicat engleza. Si atunci cand impartim creioanele si jucariile pe culori.
Albastru deschis este blue, iar albastru inchis azul. Asta este clar! Am incercat sa ii arat ca sunt doua nuante de albastru (inchis si deschis / light and drak, claro y oscuro), dar nu se lasa convins. La roz e ok cu rosa si pink. Si verdele e verde si green, albul e blanco si white, dar la albastru.... e doar azul si blue. Si nu ne certam pe tema asta.
Stie ca are inca 2 anisori in in curand va implini 3. Arata pe degetele si le spune in romana, in spaniola si engleza. Totul in joaca....
Cand se trezeste dimineata se uita direct la geam si ma striga: "Mami, uite, e ziua, nu e noapte" si in timp de uam micul-dejun imi aminteste mereu "stinge lumina, e ziua, nu e noapte sa facem nani". Schimbam impreuna apa la peste si facem curat. Adica eu dau cu aspiratorul, eu cu jucarii pe covor :)Punem geama la locul ei si rucsacul cu care mergem la copii la cole, alea sunt pentru programul de dimineata...
Cand am copii la pregatire, le explica unde trebuie sa scrie fiecare si ca mami l-a invatat numerele in engleza. Se lauda cu asta cam in fiecare zi :)
De cate ori vorbim cu bunicii isi aminteste ca vrea pufuleti cu surprize. Si cand vede cate o cutie mare in casa intreaba daca e de la bunica si bunicu si ce au trimis bun pentru el.
Hm...ce mai facem?
Construim turnuri inalte, face singur puzzle-uri simple, ar picta zi lumina, la culcare citim cartea "Mami puiu" (animale si puiii lor), ii plac animalele care au pui si explica: grande mama, tito (chiquitito) David... si mereu opreste el animalutul meu si pe cel mare mi-l da mie, a inceput sa dea besitos din proprie initiativa, sa mai imparta uneori jucariile si creioanele, cand vrea ceva cere cu "Eu nu pot, eu sunt mic" si cand vrea alintat cere brate si printe pupicei spune cate un "Mami, mami, besc" (Mami, mami, te iubesc).

Mai avem 3 luni pana la mare petrecere :)

martes, 24 de enero de 2012

Tarta de fresa

Mergem din ce in ce mai bine cu alimentatia lui David.
Hm... despre ce vorbesc?
Puiul asta de om am meu, la aproape 3 ani, inca nu a trecut de 11 kg. Sau nu trecuse acum vreo 2-3 saptamani. Iar alimentatia lui era foarte selectiva si deloc cantitativa. Asa a fost mereu, cu perioade mai grave sau mai relaxate, atat din partea mea, cat si a lui. Dar progrese mari nu am vazut de la 6 luni, de cand am inceput diversificarea, si pana acum.
Sambata a fost seara in care a cinat o bucata (deloc micuta) de piept de pui la gratar. Oleeeeeeeee!
Cum de obicei alegea intre cartofi si paste, puppite de pui si snitele de pui, in ultima perioada probeaza si lucruri noi. Nu in cantitati mari, dar le duce cu manuta sau cu furculita la gura. Si mie mi se umple sufletul de bucurie.
Aseara am pregatit din nou pentru cinat piept de pui. Si David al meu s-a jucat cu furculita pana a papat 2 bucati mari. Ce campion!
Pentu desert vazuse pe masa tarta de fresa (prajitura cu capsune) si intreba: "Mami, aia cu rojo e tarta de fresa?". Iar eu raspundeam incet, cu teama ca va fi tentat sa pape aia ca da, e tarta de fresa.... Hm, dar matzul mic apoi zicea: "Que rico, mami! Pero David papa carne!" (Ce bun mami, dar David papa carne)

Sa ne fie perioada asta constanta si lungaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, sa probam cat mai multe alimente :))

domingo, 22 de enero de 2012

Mami, ai adus multi bani?

Cum bunica a plecat in tara, de o luna suntem noi doi, eu si cu David, o echipa. Si incercam sa ne descurcam si sa ne echilibram asa.
La inceput parea o nebunie pentru ca eu am un program nu tocmai fix de lucru si imi faceam griji ca nu ma pot descurca fara sa il mut pe David din casa in casa.
Si nu e deloc asa...
Merge la gradi. Initial 3 ore pe zi, acum am trecut la 4. Eu dimineata lucrez 2-3 ore si cum la inceput nu era incantat sa stea la copii ii explicam mereu ca mami merge in Guada sa faca banuti, ca sa putem cumpara iaurtel si plastilina. Nu il convingea mereu, dar apoi imi spunea de multe ori dupa ce imi dadea un pupic: "Mami, mege in buz. Face bani utel" (Mami merge in autobuz. Face bani pt iaurtel). Programul matinal deja e ca o petrecere, acum isi ia singur rucsacelul si imi zice sa merg repede la copii ca el vrea sa se joace mult.
Dupa-amiaza eu merg la colegio sa predau engleza 2 ore si apoi am copii care vin acasa pentru ore suplimentare. Cum plec exact cand sunt orele lui de somn, vine Bianca (o scumpete de eleva de-a mea, romanca) si sta/doarme cu el. In primele zile a plans la trezire ca nu era mami, ci Bianca. Acum pregatesc pizza impreuna ca sa imi faca mie surpriza si poveste puiul mic ca mami e la cole, la copii, face bani.
Intr-una din zilele astea am fost nevoita sa plec de la cole direct in Guada si sa lipsesc mai mult de acasa (vreo 4h). La intoarcere, copiii meu (David si Bianca)mestereau ceva prin bucatarie. Vine David la usa, deschide si incepe sa strige "Bianca, Bianca, Biancaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa, a venit mami".
Ne pupacim mult, ne strangem in brate si apoi incepem sa vorbim:
-Puiut mic, mi-a fost dor de tine. Ce ai facut cu Bianca?
-Mami, undi a fot?
-Pai unde merge mami? Nu stii ca am fost la cole la copii?
-Siiiii. Ai facut multi bani?
-Siiiii. Mami face bani pt copilas
-Bianca, mami a facut muti bani


Ii dau un portofel in care aveam niste monede si alearga incantat pe covor strigand "Siiiii, megem a iautel". Scoate toate monele si le separa pe culori. Apoi ma striga :"Mami, astia mici sunt de la copii. Si aia mari din Guada".
-Si ce facem cu ei, David?
-Cumpalam iautel. Y patina (Cumparam iaurtel. Si plastilina).
-Ia 1-2 banuti si pune la tine in geaca. Stii ca baloanele sau plastilina le platesti tu. Iaurtelul il plateste mami.
Ia o moneda de 1 euro, o baga intr-un buzunarel din apoi verifica daca sta bine acolo si apoi zice : "Vamos a chiezi. Luam patina" (Haidem la chinezi. Luam plastilina).