miércoles, 16 de febrero de 2011

Copilul NORMAL se da cu fundul de pamant

Nu ma pot abtine sa nu scriu despre acest subiect.
Din momentul in care David a inceput sa mearga in 4 labute si eu continuam sa il tin in sling tot auzeam ca il alint cam mult, ca trebuie sa il las sa planga ("sa isi formeze plamanii",de parca asta nu se intampla in burtica), ca trebuie sa ma impun si tot asa.
Bun...
Sunt mama la primul copil. Dar citesc multe carti, stau pe forumuri, ascult opinii diferite si incerc sa iau decizii cu privire la educatia copilului meu cu sentimentul de multumire ca stiu de ce o fac intr-un fel sau altul. Si problema apare pentru ca atitudinea mea nu e aia standard, ca ies un pic din tiparele clasice.
Conteaza ca am un copil pe care eu il simt fericit? Si eu sunt senina cu el in brate?
Acum David vorbeste. Atat cat poate un copil la aproape 22 de luni de viata. Are personalitate, lucruri care ii plac si care nu, stari diferite. E om. E un copil NORMAL.
Doar ca adultii, unii dintre ei, au instalat o stare de panica generala. In genera, atunci cand se discuta despre copii la varsta asta si pana cand ajung sa distinga binele de rau, sa inteleaga lucrurile la un alt nivel.
Teama ca intr-o zi "se va da cu fundul de pamant" paralizeaza multi parinti, bunici, prieteni sau cunoscuti. Oricine crede ca are dreptul sa isi dea cu parerea si sa catalogheze un copil ca fiind prost-educat sau prea alintat pentru ca face asta. Dar oare a citit vreo unul dintre ei ceva despre etapele de dezvoltare ale unui copil?
Se intreaba careva de ce ii explicam unui adult la 30-40 de ani ca nu ne place sa faca un anumit lucru, ii argumentam de ce, folosim acelasi limbaj, suntem maturi si totusi face la fel? De ce nu avem asteptari realiste de la un pui de om, care nu stie sa isi exprime nemultumirile, dorintele, frustrarile, nu poate folosi cuvinte suficiente pentru a comunica cu noi? Si atunci bietul prunc alege sa planga, sa tipe, sa se dea cu fundul de pamant pentru ca totusi trebuie sa se exteriorizeze cumva si sa se faca ascultat... Cati parinti se intreaba daca nu cumva au gresit ei de a ajuns copilul sa faca asta? Nu pentru ca l-au luat in brate prea mult, ci tocmai pentru ca i-au refuzat aceasta nevoie... Nu pentru ca au incercat sa il asculte si sa inteleaga ce vrea, ci pentru ca i-au dat peste manute si i-au spus sec un "Nu e voie!".
Dragi parinti, COPILUL NORMAL se da cu fundul de pamant atunci cand nu este bagat in seama, nu i se arata destula dragoste, nu i se acorda timp, atentie, disponibilitatea de a face parte din viata noastra. Si astfel de episoade se pot evita. Sau se pot gestiona frumos atunci cand se petrec... Dar nu tipand la copil, lovindu-l sau reprosandu-i celui care isi petrece mai mult timp cu el ca il alinta prea mult.
Copilul iubit sincer creste frumos, armonios.... Nu va fi prost-educat un copil tinut in brate, alintat din inima, implicat in activitatile noastre!!!!

Copiii ne lumineaza zilele! De ce refuzam sa luam puritatea de la el si alegem sa ii coplesim cu frustrarile noastre?

Sunt fericita cu David in brate. Si daca uneori ajunge sa fie usor iritat, stiu ca are nevoie de mine, sa fiu prezenta, sa fiu activa. Asa ne reechilibram. Nu refuzul meu sau dictatura il disciplineaza, ci iubirea sincera si daruirea...

4 comentarios:

  1. Stii ce raspuns mi-a venit prima data in minte ?
    Amin sister .

    Imi place ce ai scris , eh cat imi aud si eu ca o rasfat prea mult pe Izabella , si ca o sa sufar eu din cauza asta si ea la fel , dar eu prefer sa fie un copil cu personalitate decat unul soumis si fara initiativa, sunt constienta ca pe langa asta e nevoie si de educatie si multa rabdare , multa sudoare , insa e un pret ptr viitorul ei , nu ?

    ResponderEliminar
  2. Eu nu pot admira mamele super-nanny, care anihileaza orice nevoie si initiativa copiilor, le deformeaza personalitatea, le impun un drum de urmat diferit de cel dorit de copil.
    Eu nu cred ca prea multa iubire strica. Nu daca este combinata echilibrat cu multa comunicare, cu informatii, studii si daruire.

    ResponderEliminar
  3. eu am doua fetite normale, zic eu.
    cea mare are aproape 6 ani, dar niciodata nu s-a dat cu fundul de pamant sau nu a facut alte asemenea activitati, nici nu a tentat-o macar.
    a fost foarte usor de convins intotdeauna. nici in magazine nu a facut absolut niciodata vreo criza de nervi, de care auzisem si pentru care, sincera sa fiu, ma pregatisem sufleteste.
    sper sa fie la fel de simplu si cu mezina.
    crestere usoara va doresc si voua!

    ResponderEliminar
  4. iar in principiu sunt de acord cu tine. eu nu am catalogat niciodata copiii si cred cu tarie ca, copiilor nu ar trebui sa li se puna etichete.
    daca se da si el o data in spectacol nu inseamna ca e prost crescut sau rau sau alte asemenea lucruri.
    a se da cu fundul de pamant face parte din evolutia lor, dar a spune despre ei ca sunt rai sau needucati arata mai multe despre noi adulctii, decat despre ei copiii. asta cred eu.

    ResponderEliminar