lunes, 28 de febrero de 2011

Codependencia

"Señor, concédeme la fuerza para cambiar las cosas que puedo cambiar, la paz para aceptar las que no puedo y la sabiduría para distinguir la diferencia"

martes, 22 de febrero de 2011

Carlos González- Femeia a fost inselata cu libertatea

Un interviu din care putem invata cate ceva:

Trebuie sa cautam un pediatru care sa aiba idei asemenatoare cu ale parintilor, sau orice pediatru este bun?
Orice pediatru este bun, problema este ca cerem pediatrului lucruri care nu tin de competenta lui. Pediatrul este o persoana care a studiat diagnosticul si tratamentul bolilor copiilor. Insa noi ne incapatanam sa il intrebam lucruri care nu au legatura cu sanatatea: daca trebuie sa luam sau nu copilul in brate, unde trebuie sa doarme, ce sa facem daca nu mananca.

Exista un exces de informatie despre cum sa fim parinti?
Excesul de informatie niciodata nu este rau, rea este dezinformarea sau informatia incorecta. De asta am scris cartea Saruta-ma mult, pentru ca citisem carti despre cresterea copiilor care nu imi placusera deloc si m-am gandit sa scriu contrariul pentru ca parintii sa poata alege. Imi era mila dar si ciuda cand vedeam atatia parinti care doreau sa isi alinte copilul insa nu indrazneau sa o faca pentru ca vreun expert a spus ca asta este rau. De-a lungul a mii de ani parintii si-au crescut copiii fara carti. Cred ca parintii au instincte bune, niciodata nu am auzit vreo mama care sa spuna „eu l-as lasa sa planga, dar cum se spune ca va suferi o trauma psihologica, fac un efort si il iau in brate, nu am incotro”. In schimb aud de multe ori contrariul: „Eu l-as lua in brate, dar cum spun ca il obisnuiesc rau, nu il iau”. Si putine mame imi spun: „Multumita cartilor dvs am invatat lucruri pe care nu le stiam”. Ceea ce aud adesea este „datorita cartilor dvs mi-am recastigat increderea in mine vazand ca ceea ce imi doream sa fac de fapt nu era rau, asa cum mi se spunea”. Cand un copil plange, e normal sa vrem sa il consolam, nu gandim ca trebuie sa il lasam sa planga; cei care fac asta, o fac impotriva vointei lor, doar pentru asa au fost indrumati. Eu nu spun ca trebuie bagat copilul in pat, ci ca nu e rau sa o facem.

Si cei care nu il baga in pat gresesc?
No, fiecare parinte trebuie sa aleaga ceea ce e mai potrivit pentru ei.

Credeti ca exista o confruntare de idei cu privire la cresterea copiilor?
Nu, fiecare familie trebuie sa caute si sa aleaga ceea ce i se potriveste cel mai bine si trebuie sa stie ca are libertate de alegere, ca nu exista numai o singura optiune. Daca iti lasi copilul in patut in camera lui si totul merge bine, grozav. Dar daca il lasi acolo si nu doarme, ci plange, si nu un pic ci jumatate de ora, atunci ceva nu este bine. Iar daca vrei sa il lasi sa planga si sa ii faci asta copilului tau, tu vei vedea daca asa poti dormi.

Cu privire la cosleeping, ce se intampla atunci cand copiii au varste apropiate sau nasterea este multipla?
Asezam intreaga familie in acelasi pat. Daca ai trei copiii dintr-o data si se trezesc dupa fiecare ora si jumatate, dar nu in acelasi timp, ci fiecare cand vrea, si cunoasti o metoda mai buna decat dormitul in acelasi pat, spune-mi-o.

Ce ingrijoreaza cel mai mult parintii?
Mancarea si somnul, dar nu stiu pana in ce punct nu e doar o tendinta la moda. Nu imi amintesc daca inainte de aparitia cartii lui Estivill vreo mama ma intreba cu privire la somnul copilului ei. Dupa ce se creeaza asteptari, se creeazi si probleme.

Ati dezbatut cu Estivill?
O data, la o emisiune radio, prin telefon. A fost un pic confuz pentru ca a spus ca principial era de acord cu mine. Si i-am spus: „Omule, nu spune asta, ca ascultatorii se vor ameti, nu avem nimic in comun. „

Ce inseamna pentru dvs sa fiti parinte?
Este cel mai important lucru pe care il poti face in viata, cel putin eu sunt sigur ca niciodata in viata mea nu voi face ceva mai important.

De ce este nevoie pentru a creste un copil?
Timp si dragoste. Orice animal isi creste puii si pana intr-un anumit punct depinde de instinct. Este imposibil cresterea copilului tau sa fie „pierdere de timp”. Un copil nu il iubesti pentru ca e copilul tau, ci pentru ca petreci mult timp alaturi de el si „te indragostesti” de el. Atunci stii ce trebuie sa faci, fara sa ai nevoie sa citesti vreo carte.

Dar multe mame nu au timp. E un mit „impacarea” laborala?
Solutii magice nu exista: nu poti fi in doua locuri in acelasi timp. Si pe bunicile noastre macar le lasau sa mearga la munca impreuna cu fiii lor, asa cum inca fac multe femei in lume, care isi cara pruncii in spate. In aceasta societate, chia daca sunt meserii care se pot face cu pruncii in brate, precum munca la ghiseu sau la Trezorerie, nu este permis; este vazut rau.

Este vina societatii?
Trebuie sa admitem si partea noastra de vina. Mama mea nu a lucrat iar tata castiga putin. Niciodata nu am avut masina sau ne-am dus in concediu, cel mult puteam lua autobuzul si merge la o plaja apropiata, dar eu stiam ca mama era mereu acasa sa ma ingrijeasca daca ma imbolnaveam. Trebuie sa stabilesti care sunt prioritatile tale in viata.

Nu cred ca inainte oamenii castigau mai mult, proportional vorbind.
Nu, cred ca oamenii castigau mai putin.

Atunci parintele care nu ramana acasa cu pruncii o face pentru ca nu vrea?
Sa ne gandim ca in acest moment ai 4 milioane de someri in Spania si aproape nimeni nu moare de foame. In timp ce platesti ipoteca cu doua salarii traiesti cu impresia ca nu poti trai altfel. Dar dintr-o data unul dintre cei doi ramane fara munca si isi dau seama ca totusi pot trai. Si multe familii in care chiar ambii parteneri au ramas fara munca isi continua viata.

E chestiune de a gasi trucul?
E chestiune de prioritati. E clar ca fara un apartament nu se poate trai, insa se poate trai fara o masina sau fara concediu. Ceea ce vreau sa le sugerez parintilor este ca daca solicita part-time sa nu priveasca decizia ca pe o reducere de venituri, ci ca pe o cheltuiala. Adica banii sunt pentru a cumpara lucruri - masina, concediu, 3 luni petrecute alaturi de copilul tau... Trebuie doar sa decida cum vor sa ii cheltuie.

Suntem parinti mai buni decat au fost parintii nostri?
Se spune adesea ca toti parintii sunt parinti buni, dar este o minciuna. Exista abuzuri... Se poate spune ca majoritatea imensa incearca sa fie parinti buni, dar nu toti reusesc. Eu am crescut intr-o epoca profund feminista: eram absolut convins ca barbatii sunt nsite bestii. M-a iluzionat mult cartea unei autoare nord-americane, Susan Allport, despre cresterea diferitor animale, pe care o compara cu oamenii. Si comenta ca este adevarat ca inainte exista alta diviziune a muncii intre barbati si femei, si ca barbatii nu tineau copiii in brate si nu le schimbau scutecele, insa asta nu insemna ca nu se ocupau de ei.

Libertatea femeii a fost o minciuna?
Cartile care vorbesc despre liberalizarea femeii au fost scrize de femei ziariste, femei scriitoare, avocate... femei care muncesc si se realizeaza. Nimeni nu se realizeaza spaland scarile, nici bagand sardine in conserve sau lucrand la supermarket. Povestea cu realizarea prin munca este scrisa de persoane care au un loc de munca foarte bun. Locul de munca nu este pentru a ne realiza, ci pentru a plati facturi, te realizezi prin alte lucruri. Inclusiv eu, care am un loc de munca bun, nu ma realizez nici ca pediatru, nici scriind carti, eu ma realizez ca tata si ca om. Am ajuns la idea absurda ca femeia care este casnica este „nerealizata”, in timp ce femeia care spala casa altcuiva este o femeie realizata. Dar spalatul este la fel! Am impresia ca femeia a fost inselata aici. Majoritatea celor care lucreaza vor sa nu mai lucreze; se poate vedea ce reactii au avut cand s-a anuntat ca se modifica varsta de pensionare!

Sunt persoane care sustin ca rutina este buna pentru copii. Ce parere aveti?
Imi imaginez ca ai de toate: copiii carora le este mai bine avand o anumita rutina si copiii carora nu. Ai mei mi-au dat impresia ca nu; nu parea sa conteze daca o zi nu faceau baie la o anumita ora, din contra, ii amuza sa faca lucruri diferite.

De ce exista atatea diferente cu privire la alimentatie?
Nu exista nici o baza stiintifica cu privire la un lucru sau altul, de asta fiecare isi inventeaza grila lui. Organismele importante dau recomandari generale, niciodata nimeni cu adevarat important nu va spune sa dai 50 de grame de carne sau fructe la ora 17.00.

Ce ati spune cuiva care tocmai a devenit mama/tata?
Felicitari, sa ia pruncul mult in brate si sa il sarute mult.

Articol tradus de aici

lunes, 21 de febrero de 2011

Carlos González... no comment

Citind un interviu cu un celebru pediatru spaniol, Carlos González, am intalnit o replica ce merita multe aplauze:

¿Qué significa para usted ser padre?
Es la cosa más importante que puedes hacer en la vida, al menos yo estoy seguro de que nunca haré en mi vida nada más importante.


In traducere:
"Ce inseamna pentru dvs sa fiti parinte?
Este cel mai important lucru pe care il poti face in viata, cel putin eu sunt sigur ca niciodata in viata mea nu voi face ceva mai important."

Hola a todos!

Ma incanta sa ies cu David la plimbare. Si oricum o facem cat de des putem.
Dimineata iesim macar o ora zilnic (de obicei iesim pe la 11 si ceva si ne intoarcem pe la 13-14...). Rar daca ploua sau e foarte frig nu iesim. Iar daca nu am copii la pregatire dupa-amiaza iesim din nou. Ce rost ar avea sa stam in casa, eu sa curat pentru a n-a oara bucataria sau baia, iar David sa danseze uitandu-se la Mickey Mouse sau sa parcheze si sa numere masinute? Afara avem nisip, pietre, parcuri, masini, balti cu apa....:)))))))
Mereu traversam strada pe la trecerea de pietoni. Si adesea eu imping carutul mare, iar David pe cel pentru papusi. Asa fiecare are "jucaria lui", facem miscare, ne intrecem si lucram in echipa. Si cand trebuie sa traversam, dupa ce ma asigur bine ca nu vine nicio masina sau deja e oprita ca sa ne dea prioritate, ridic mana in semn de multumire. Si mereu vad zambete pe chipul celor de la volan cand ne vad traversand asa, fiecare cu carutul lui... Nu stiu exact in ce moment i s-a parut lui David interesant faptul ca eu ridic mana pentru a saluta, dar l-am surprins de mult ori facand si el asta.
E ceva divin...
Stam pe trotuar si eu ma sigur ca masina opreste. Apoi fac un pas, punctul unul langa mine si inainte sa apuc eu sa ridic mana, el deja o ridica pe a lui, se uita la masina oprita si apoi isi vede senin de drum. E adorabil! Si eu incep sa zambesc mandra si surprinsa, cel de la volan rade cu adevarat, traversam strada si ne vedem chiuind fericiti de drum.
:)))))))))

miércoles, 16 de febrero de 2011

Copilul NORMAL se da cu fundul de pamant

Nu ma pot abtine sa nu scriu despre acest subiect.
Din momentul in care David a inceput sa mearga in 4 labute si eu continuam sa il tin in sling tot auzeam ca il alint cam mult, ca trebuie sa il las sa planga ("sa isi formeze plamanii",de parca asta nu se intampla in burtica), ca trebuie sa ma impun si tot asa.
Bun...
Sunt mama la primul copil. Dar citesc multe carti, stau pe forumuri, ascult opinii diferite si incerc sa iau decizii cu privire la educatia copilului meu cu sentimentul de multumire ca stiu de ce o fac intr-un fel sau altul. Si problema apare pentru ca atitudinea mea nu e aia standard, ca ies un pic din tiparele clasice.
Conteaza ca am un copil pe care eu il simt fericit? Si eu sunt senina cu el in brate?
Acum David vorbeste. Atat cat poate un copil la aproape 22 de luni de viata. Are personalitate, lucruri care ii plac si care nu, stari diferite. E om. E un copil NORMAL.
Doar ca adultii, unii dintre ei, au instalat o stare de panica generala. In genera, atunci cand se discuta despre copii la varsta asta si pana cand ajung sa distinga binele de rau, sa inteleaga lucrurile la un alt nivel.
Teama ca intr-o zi "se va da cu fundul de pamant" paralizeaza multi parinti, bunici, prieteni sau cunoscuti. Oricine crede ca are dreptul sa isi dea cu parerea si sa catalogheze un copil ca fiind prost-educat sau prea alintat pentru ca face asta. Dar oare a citit vreo unul dintre ei ceva despre etapele de dezvoltare ale unui copil?
Se intreaba careva de ce ii explicam unui adult la 30-40 de ani ca nu ne place sa faca un anumit lucru, ii argumentam de ce, folosim acelasi limbaj, suntem maturi si totusi face la fel? De ce nu avem asteptari realiste de la un pui de om, care nu stie sa isi exprime nemultumirile, dorintele, frustrarile, nu poate folosi cuvinte suficiente pentru a comunica cu noi? Si atunci bietul prunc alege sa planga, sa tipe, sa se dea cu fundul de pamant pentru ca totusi trebuie sa se exteriorizeze cumva si sa se faca ascultat... Cati parinti se intreaba daca nu cumva au gresit ei de a ajuns copilul sa faca asta? Nu pentru ca l-au luat in brate prea mult, ci tocmai pentru ca i-au refuzat aceasta nevoie... Nu pentru ca au incercat sa il asculte si sa inteleaga ce vrea, ci pentru ca i-au dat peste manute si i-au spus sec un "Nu e voie!".
Dragi parinti, COPILUL NORMAL se da cu fundul de pamant atunci cand nu este bagat in seama, nu i se arata destula dragoste, nu i se acorda timp, atentie, disponibilitatea de a face parte din viata noastra. Si astfel de episoade se pot evita. Sau se pot gestiona frumos atunci cand se petrec... Dar nu tipand la copil, lovindu-l sau reprosandu-i celui care isi petrece mai mult timp cu el ca il alinta prea mult.
Copilul iubit sincer creste frumos, armonios.... Nu va fi prost-educat un copil tinut in brate, alintat din inima, implicat in activitatile noastre!!!!

Copiii ne lumineaza zilele! De ce refuzam sa luam puritatea de la el si alegem sa ii coplesim cu frustrarile noastre?

Sunt fericita cu David in brate. Si daca uneori ajunge sa fie usor iritat, stiu ca are nevoie de mine, sa fiu prezenta, sa fiu activa. Asa ne reechilibram. Nu refuzul meu sau dictatura il disciplineaza, ci iubirea sincera si daruirea...

martes, 15 de febrero de 2011

Avem si canini...

Gata, mai sunt 4 maselute de iesit si scapam.
In septembrie, cand am fost in Franta, au iesit 4 maselute. Toate... Cum nu se decideau care sa iasa prima si cum sa aiba David zambetul cat mai frumos si expresiv, ne-am trezit atunci luati prin surprindere cu aparitia lor.
Dintisorii nu ne dau mari batai de cap. Un pic mai multa maraiala, san mai des, poate un somn usor mai agitat (cine mai stie, dupa atatea nopti cu treziri dese, uneori 4, alteori 14....), insa nu a avut niciodata febra sau diaree din cauza asta. Asa ca mai mult din intamplare verific gingiile si observ cand mai rasare cate ceva.
Acum au dat de veste si caninii. Tot din intamplare descoperiti... Zambetul lui David fermecator si joaca de-a suptul m-au facut sa ating gingiile. Si iar avem 4 la pachet.
E un erou copilasul meu! Nu e deloc comod, e bine stiut acest lucru. Si doare, e neplacut, insa in brate si la pieptul mamei isi gaseste linistea, se consoleaza, se reincarca cu dragoste multa si doar imi arata din cand in cand un zambet larg, mai complet, din ce in ce mai complet...
Mai avem 4 maselute.
Le asteptam cu nerabdare!

viernes, 11 de febrero de 2011

Romania, tara lui Caciula

Eu nu incetez sa fiu indignata de cat de infofoliti am crescut noi si mai ales ca facem acelasi lucru cu ai nostri copii. Bine, o parte dintre noi, reprezentantii neamului romanesc.
In Spania copiii romanilor se recunoasc aproape imediat: au caciula pe cap. Ca e vant, ca e ploaie, ca e soare sau canicula, capul trebuie sa fie acoperit. "Sa nu traga curent".
Mai arunc din cand in cand cate o privire la albumele online ale unor cunoscuti. Si vad pruncul in casa, cu parintii in tricou, iar el/ea cu costumas frumos, cu nasturi si caciulita si botosei, sa vada bunicile ca o duc bine si au costum complet. Copilul e rosu la fata de la caldura. Dar e asortat, asta conteaza!
Sau daca e mai mare si smulge caciula, sigur are 3 bluze pe el si ciorapi pe sub pantaloni in timp ce sta in casa. Ar fi normal daca nu s-ar porni centrala, dar parintii nu au decat o bluza, nu groasa si pantaloni de trening. Sau o fi mai cald la inaltime, acolo unde nu ajunge pruncul?
Eu sunt considerata mama iresponsabila. Ca il tin in fundul gol in casa. Sau il las sa alerge pe gresie in sosete uneori... Si nu ii pun caciula decat atunci cand simt ca ma flutura si pe mine vantul.
Dar racit nu l-am avut de prin aprilie...
Si bunicii stiu ca are hainute frumoase, fara sa aiba poze facute in casa cu caciula pe cap!

Scutecel - cu sau fara?

Asta este a 3a zi fara scutecel.
Episod care se tot repeta, din vina mea, pentru ca nu sunt constanta si nu il scot de tot atunci cand David imi arata clar ca nu mai vrea.
Am inceput la 18 lunite. Dar apoi a venit frigul, ploi, un pic de receala, iar frig, sarbatori si "scuze" am tot gasit ca sa cumpar mereu alt bax de pampersei.
Saptamana trecuta am mai cumparat unul (102 bucati...), ca erau spre sfarsite proviziile, dar nu stiu daca il vom folosi. Sau cel putin nu intr-o luna....
David se agita tare. Refuza si imi spune privindu-ma in ochi "Mami, nuuu", asa ca ii pun un fel de jambiere sa ii tina cald la picioruse, papucei si.... funduletul gol. Ii reamintesc unde este olita si il las in pace.
Colaboram bine.
Uneori se aseaza pe olita si ma surprinde.
Alteori ramane pierdut printre masinute si dintr-o data vine, ma striga si se tine cu manuta... E clar ca vrea sa mergem la baie.
Ziua rezista si 4h fara sa faca pish. Depinde cate lichide consuma si ce activitati are. L-am culcat si intr-o noaptea cu funduletul gol si de la 11 cand a adormit paba pe la 7 nici nu a miscat.
Si la pranz doarme mai mult daca nu are scutecele pe el.
Copilasul meu e pregatit... Trebuie doar sa il ajut sa reuseasca. Dar imi e ciuda ca parca iar s-a mai racit un pic afara si stau cu stres avem numai gresie in casa.
Dar continuam asa, nappy free o saptamana si vedem apoi cum evoluam.
Venim cu vesti noi!:)