viernes, 14 de enero de 2011

Laura Schlessinger - "Greselile parintilor ii pot distruge pe copii"

Postez citate dintr-o carte care mie mi s-a parut foarte utila in meseria de parinte.

Nu va puteti da demisia din functia de parinte. Nu va puteti permite sa va ingrijiti de “copilul din dumneavoastra” in detrimentul copiilor reali pe care ii aveti, nu va puteti trai copilaria pe care v-ati fi dorit sa o aveti sau pe care inca va doriti sa o aveti, in timp ce copiii dumneavoastra isi traiesc propria copilarie.
Atata vreme cat aveti copii care depind de dumneavostra, aveti responsabilitatea de a fi parinte, fie ca vreti sau nu sa acceptati aceasta raspundere. Si nu puteti opta sa abandonati aceasta responsabilitate, pentru ca iubitul/iubita dumneavoastra are nevoie de o locuinta si nici nu puteti folosi banii de uniforme scolare ca sa va platiti rata la noua masina Corvette. De asemenea, nu puteti priza cocaina pe canapeaua dumneavoastra eleganta din piele, nici sa fumati “iarba” pe fotoliul zdrentuit de vinilin, numai fiindca ati avut o zi proasta. Imi pare rau. Trebuie sa va maturizati.

Daca nu te ocupi cum trebuie de educatia copiilor tai, cred ca orice altceva ai face bine nu mai conteaza prea mult.

Ca parinte, trebuie intotdeauna sa ma gandesc, in primul rand, la copiii mei. Daca imi doresc ceva, iar copilul meu are nevoie de altceva, trebuie sa ii aduc copilului meu lucrul care ii trebuie. Trebuie sa fiu complet lipsit de egoism. A fi parinte inseamna a pune nevoile altor oameni inaintea propriilor necesitati, indiferent de situatie. Este foarte greu sa fii parinte, dar voi fi foarte fericit sa indeplinesc acest rol.

Le datoram copiilor scuze. Imi pare rau. Pentru ca noi, adultii, ne-am neglijat datoriile pe care le aveam de a va creste, ingriji si proteja. Pentru ca am incercat sa ne convingem ca nu aveti nevoie de doi parinti – o mama si un tata – si ca orice cuplu, indiferent de sex, se poate descurca. Imi pare rau. Pentru ca atunci cand erati aproape niste nou-nascuti v-am dat pe mana unor straini, in care ne-am increzut ca va vor ingriji, dar despre care stiam, in adancul sufletului, ca nu v-ar putea iubi asa cum am face-o noi. Imi pare rau.

Adultii de astazi. Inainte, parintii ii ajutau pe copii sa creasca mari. In prezent doar ii privesc cum cresc. Parintii obisnuiai sa-si corecteze copiii. La ora actuala doar ii ignora. Parintii si-au schimbat copiii pe slujbe, bani si produse – mai bune, mai multe, mai mari. Nu mai e nimeni acasa sa se ocupe de copii. Adolescentii au nevoie acasa de o mama, mai mult decat are nevoie un bebelus.
La televizor, la radio, pe calculator, nu vezi si nu auzi decat mizerii, crime, sex, sange si masacre. Mi se face greata. Oare un copil transmite lucrurile acestea? Nu cred. Dar cine este responsabil pentru aceste fapte? Adultii. Daca parintii si-ar iubi copiii, ar pune capat acestor lucruri.
Oameni, treziti-va, preluati fraiele, duceti-va copiiii la biserica. Scoateti la lumina Cartea invataturilor sfinte (Biblia) si folositi-o. Fiti asa cum va doriti sa fie si copiii vostri – buni, cinstiti, decenti. Iubiti-i. Ascultati-i. Fiti alaturi de ei. Veti avea o viata mai buna daca veti fi iubiti de copiii vostri decat daca veti avea mai multi bani, masini mai noi si haine mai elegante.
Petreceti timp cu copiii vostri, incercati sa-i cunoasteti si sa aflati mai multe despre ei. Spuneti “nu” si fiti hotarati cand o spuneti. Mamele trebuie sa fie acasa, gata sa te imbratiseze, asa cum face mama mea.

Uite, tata, as vrea sa semnezi formularul acesta si sa-l legalizezi:
“Eu, subsemnatul tata, atest ca nu am mai fost niciodata parinte pana acum si, cum nu am nici o experienta in aceasta slujba, sunt pasibil de greseli si ma declar de acord ca pe mai departe sa platesc pentru orice sfaturi de care ar avea nevoie David, ca urmare a nepriceperii mele in calitate de parinte.“
Nu inteleg cum de i se permite cuiva sa aiba copii fara sa semneze asa ceva!

Toate lucrurile pe care le faceti si care il ranesc pe copil – inclusiv vina aruncata asupra lui, confuzia, suferinta si furia provocate de neglijare si abandon, toate comportamentele cauzate de faptul ca relatia cu celalalt parinte nu a functionat – fac ca acel copil sa dea dovada de mai putina rabdare, compasiune, valori morale si autocontrol.
Cu alte cuvinte, atunci cand copilul dumneavoastra sufera, exista mai multe sanse ca el sa produca suferinta unui alt copil – poate al meu. In calitate de concetatean si de fiinta omeneasca, imi datorati ceva. Iar datoria aceasta nu include aruncarea iresponsabila a unui copil in lume, care sa caute prilej de cearta pentru ca dumneavoastra l-ati parasit. Niciodata nu sunteti singurul implicat. Dumneavoastra, ca persoana, sunteti important. Dar actiunile dvs se repercuteaza asupra intregului univers. Ganditi-va la acest lucru, in timp ce va faceti bagajele!

Familia nu este unul dintre stilurile de viata alternativa pe care le aveti la dispozitie. Nu este o arena in care drepturile sa poate fi negociate; nu este un obstacol demodat in calea unei vieti sexuale promiscue; nu este o suma de calcule cost-beneficiu. Este un angajament pentru care nu exista nici un substitut fezabil. Intr-o lume in care nu exista acest angajament – din partea ambilor parinti – nici un copil nu ar trebui sa fie adus pe lume.
Nu exista alta cale de a te pregati pentru acest angajament decat facand realmente acest angajament. Traiul impreuna cu cineva nu este o cale de a afla cum e viata intr-o casnicie, fiindca viata intr-o casnicie este slefuita tocmai de faptul ca acel cuplu a depus un juramant solem in fata familiei si a prietenilor, in virtutea caruia ei vor ramane impreuna, iar copiii pe care ii vor avea for fi responsabilitatea lor comuna si permanenta. Acest lucru schimba totul.

Adevarul gol-golut, atunci cand vorbim despre familie, este ca, de fapt, copiii au nevoie de o familie si si-o doresc. Si cu asta am incheiat.

Copiii ajung sa detina controlul asupra propriilor vieti numai pentru ca adultii se concentreaza in mod egoist asupra satisfactiilor personale, a carierei si a vietii sentimentale si/sau sexuale.

Noi facem bani dupa vechiul obicei – ii castigam, si oamenii care vor sa aiba succes in viata, in casnicie ori ca parinti, trebuie sa—si castige acest succes prin munca grea si devotament. Nu puteti avea succes in viata de familie, daca tot ceea ce faceti este sa va intemeiati o familie!

Cresterea copiilor reprezinta o indeletnicire care presupune multa apropiere emotionala si fizica. Si este ceva cat se poate de intim. As putea la fel de bine sa angajez o bona care sa aiba relatii sexuale cu sotul meu, daca tot angajez una care sa ingrijeasca de copii.

Oricat de comoda sau de linistitoare ar fi o idee, cresterea copiilor nu poate fi redefinita ca fiind responsabilitatea celor care ofera servicii de profil si a scolilor. Daca ne vedem obligati, din motive economice, sa trimitem copiii in institutii specializate de ingrijire, trebuie sa ne oprim si sa ne intrebam ce s-a intamplat si cum putem interveni pentru a remedia situatia. Copiii au nevoie de parintii lor. Ar trebui sa aiba posibilitatea de a se bucura de ei.

Cele mai frumoase amintiri din copilarie nu tin niciodata de sumele de bani pe care cei mari le cheltuie cu tine. E vorba de momentele in care parintii rad la glumele tale, iti citesc povesti, iti fac prajituri, de clipele in care va plimbati cu bicicleta si de lacrimile pe care le varsati impreuna privind filmul “Viata e frumoasa”. Cele mai frumoase amintiri din copilarie sunt amintiri din inima.

Copiii au nevoie de atingerile, soaptele, leganatul, imbratisarile si stimularea care vin in mod traditional de la mama… Atentia este cel mai mare dar pe care il pot oferi parintii. Acestea sunt lucrurile pe care si le doresc si de care au nevoie cel mai mult copiii, dar in acelasi timp reprezinta singurile lucruri pe care parintii nu vor sa le ofere.

Pentru mine cea mai mare greseala pe care am facut-o a fost sa cred ca stiam toate raspunsurile, inainte ca macar sa ma fi confruntat cu dificultati. Anticipam probleme acolo unde nu exista nici una… si le ignoram pe cele care erau flagrante. Am fost si norocoasa si binecuvantata. Am un fiu minunat, afectuos, cu principii bine stabilite, usor adaptabil si talentat. Dar stim amandoi ca eu am facut greseli. Sper sa-mi amintesc sa ii sugerez cu blandete sa invete din greselile mele si sa asculte mai mult, sa vorbeasca mai putin si, mai ales, sa traiasca in felul in care doreste sa creasca fiul sau. A, da, si sa ii spun ca, oricum, va face greseli… o multime de alte greseli.

Unul dintre impedimentele care stau in calea capacitatii copiilor de a improviza si de a-si folosi imaginatia este spiritul de competitie al parintilor, care au nevoie de realizarile si de implinirile copiilor pentru a se pune pe ei in valoare, ca masura a propriilor succese. Un alt impediment il constituie programul maniac al parintilor. Dupa o zi de munca agitata, un trafic aglomerat, diverse comisioane, o cina gata preparata cumparata de la supermarket si dupa ce si-au impartasit nemultumirile de la serviciu, parintii acestia nu sutn capabili sa dea exemplul bu al unor placeri simple si naturale, precum scrisul, lectura, pictura, mersul pe bicicleta, broderia, conversatia sau gatitul. In schimb, ei se aseaza prostiti in fata televizorului, iar copiii lor fac la fel. De asemenea, parintii acestia ocupati si epuizati le ofera adesea copiilor prea multe lucruri in schimbul unor momente de pace si de liniste. Asa-zisele momente speciale se transforma in ocazii de a-i determina pe copii sa fie multumiti si tacuti.
Copiii trebuie sa se maturizeze si sa devina niste oameni creativi, capabili sa se descurce singuri. Acest lucru nu se poate intampla daca le sunt satisfacute toate capriciile si daca fericirea lor depèinde de obiectele neinsufletite pe care le primesc. Toti parintii stiu ca orice jucarie noua are o viata scurta.

Copiii sunt fascintai cel mai mult de acele situatii care le permit sa se exprime si sa descopere ceva despre lumea inconjuratoare. De aceea, cutiile si recipientele de orice fel, toate lucrusoarele neinsemnate pe care le gasesc copiii prin sertare, ii pot captiva ore intregi, pentru ca ei gasesc tot soiul de noi utilizari pentru obiectele banale.

Cheia dezvoltarii sanatoase a copiilor consta in a le oferi oportunitati de a cunoaste un univers cat mai larg si de a actiona asupra lui. Un ajutor continuu dat copilului ii margineste gandirea. Actiunea are insa un efect stimulativ perpetuu.

Chiar controlez in buna masura viata ta. Atata vreme cat esti minor si depinzi de noi pentru toate lucrurile de care ai nevoie, vom continua sa controlam, in parte, viata ta. Din punctul nostru de vedere, se pare ca nu pretinzi decat sa primesti de la noi. Vrei privilegii, intimitate, bani, jocuri pe calculator, dar nu doresti sa-ti ajuti familia. Ajutorul face parte din ceea ce trebuie sa oferi in schimb. Pentru a construi o relatie trebuie, sa iei, dar si sa dai. Dai ceva de la tine daca iti pasa de relatia respectiva. Asa o consolidezi. Ceea ce primesti de la celalalt alimenteaza relatia. In relatiile fericite exista un schimb permanent intre oamenii care iau si dau ceva inapoi. Acest lucru se intampla cu prietenii, cu colegii, cu familia si cu partenetul de viata. Ajutorul pe care il oferi in familie este un exercitiu pentru a invata sa construiesti relatiile viitoare. Noi te invatam cum sa gasesti fericirea adevarata. Te iubim si vrem sa ai parte de toate fericirea in viata.

La un moment dat am avut niste dificultati financiare, asa ca m-am angajat la o gradinita, ca sa pot fi aroape de copilasul meu. A fost un cosmar. Cei mai multi dintre copii erau deprimati, infricoasati si nu intelegeau notiunea timpului sau cand anume se va intoarce “Mami” (ori daca se ve mai intoarce vreodata). Educatorii pareau sa nu aiba alta intentie decat sa-i puna la punct pe copii si sa tina sub supraveghere pe toata lumea. Asa ca nu exista timp pentru atasamente. Spuneti-mi, cati oameni cunoasteti care ar fi dispusi sa lase un Mercedes nou-nout intr-un garaj public, astfel incat sa-l poata conduce oricine vrea, toata ziua, pentru ca apoi sa-l ia si ei acasa, seara? Pun pariu ca nimeni nu ar face asta cu un Mercedes, dar atunci cu un copil…?!

No hay comentarios:

Publicar un comentario