jueves, 27 de enero de 2011

La plimbare.... printre drumurile vietii

Imi este ciuda pe unele lucruri pe care nu le pot obtine doar pentru ca nu depind de mine.
Si pe unele fapte pe care cei din jur le fac, din indiferenta, imbecilitate, perspectiva de viata nu chiar interesanta, credinta ca au mai multe drepturi decat ceilalti, ca banii ii ridica mai sus si le ofera alte sanse....
Ma uit la copiii care imi vin in casa, ale caror parinti isi pot permite orice, le fac mofturile, le cumpara cadouri scumpe la sarbatori... si care totusi tanjesc sa stea in preajma lui David, a mea, sa isi petreaca timpul intr-o casa in care au voie sa puna mana pe jucarii, pe carti, le lucruri, fara sa strige nimeni ca ei ca trebuie sa puna imediat la loc, intr-o casa in care pot pune intrebari si ma gasesc dispusa sa le ofer raspunsuri acolo unde stiu, sa ma asez in fata calculatorului si sa caut pe google acolo unde ezit....
Toti vrem sa avem cat mai multe bunuri materiale, sa fie casa pusa la punct cu detalii care sa arate bunastare sociala, hainele sa fie de marca. Si cand avem copii cu atat mai mult credem ca asta le poate aduce inca un strop de fericire.
Sufletul unde a ramas blocat? Privind cu satisfactie ultimul fluturas de salariu? Sau bonul de la supermarket?
Peste ani, cand vor fi adulti, la fel ca si noi, copiii isi vor aminti zilele in care stateau la TV in bratele mamei, in care desenau impreuna un peisaj frumos, jocul cu mingea in parc.... Poate vor vorbi si despre animalutul cu baterii si telecomanda pe care l-au primit de Craciun. Dar zambete si bucurie aduc mai multe micile detalii din viata de zi cu zi, TIMPUL dedicat lor...