lunes, 31 de enero de 2011

Romania

Aveam pozele astea salvate, facuta un fel de ciorna. Si ezitam sa scriu tot ce aveam in minte candva. Insa pentru ca vara petrecuta in Romania a fost atat de frumoasa, macar pozele astea 2 sa fie publicate pe blog...

viernes, 28 de enero de 2011

Control de rutina

Azi am avut cu David control de rutina la pediatra. Bine, si vaccin, dar ala era cu infirmiera. Insa cum la inceputul lui decembrie greutatea lui David (9.280 kg)nu o lasese chiar multumita pe pediatra, mi-a sugerat sa il cantaresc si sa discut si cu ea cand vin la vaccin.
Bun... azi avea 9.540 kg. Adica wowwwwwwwww! 260 g castigate intr-o luna si un pic la varsta de 21 de luni nu e deloc putin. Dar tot e de dorit sa ajunga cat mai repede la 10 kg. Nu pentru ca nu e un copil foarte sanatos si energic, ci ca sa fie pediatra linistita ca "e in grafice".
Mdaaaa.... ma abtin.
Mai bine atasez o poza sugestiva:

jueves, 27 de enero de 2011

La plimbare.... printre drumurile vietii

Imi este ciuda pe unele lucruri pe care nu le pot obtine doar pentru ca nu depind de mine.
Si pe unele fapte pe care cei din jur le fac, din indiferenta, imbecilitate, perspectiva de viata nu chiar interesanta, credinta ca au mai multe drepturi decat ceilalti, ca banii ii ridica mai sus si le ofera alte sanse....
Ma uit la copiii care imi vin in casa, ale caror parinti isi pot permite orice, le fac mofturile, le cumpara cadouri scumpe la sarbatori... si care totusi tanjesc sa stea in preajma lui David, a mea, sa isi petreaca timpul intr-o casa in care au voie sa puna mana pe jucarii, pe carti, le lucruri, fara sa strige nimeni ca ei ca trebuie sa puna imediat la loc, intr-o casa in care pot pune intrebari si ma gasesc dispusa sa le ofer raspunsuri acolo unde stiu, sa ma asez in fata calculatorului si sa caut pe google acolo unde ezit....
Toti vrem sa avem cat mai multe bunuri materiale, sa fie casa pusa la punct cu detalii care sa arate bunastare sociala, hainele sa fie de marca. Si cand avem copii cu atat mai mult credem ca asta le poate aduce inca un strop de fericire.
Sufletul unde a ramas blocat? Privind cu satisfactie ultimul fluturas de salariu? Sau bonul de la supermarket?
Peste ani, cand vor fi adulti, la fel ca si noi, copiii isi vor aminti zilele in care stateau la TV in bratele mamei, in care desenau impreuna un peisaj frumos, jocul cu mingea in parc.... Poate vor vorbi si despre animalutul cu baterii si telecomanda pe care l-au primit de Craciun. Dar zambete si bucurie aduc mai multe micile detalii din viata de zi cu zi, TIMPUL dedicat lor...

martes, 25 de enero de 2011

Sapun artizanal

Imagini cu sapunurile mele:
Sapun anticelulitic

Sapunuri fanteziste pentru copii



21 de luni

Astazi David a implinit 21 de luni.
In fiecare luna pana acum i-am facut poze pe data de 25. Ca amintire. Ca evolutie. Ca dar pentru mine, pentru sufletul meu... Dar azi am avut o zi plina. Abia acum, dupa ce l-am invelit in patul nostru i-am facut poza aniversara. Mi-e ciuda un pic ca nu l-am prins treaz, in timp ce se juca, dansa sau cauta carti cu Mickey. Dar cand ma uit la el cat de senin doarme, nu pot decat sa-mi spun ca am o poza minunata la 21 de luni!
Am momente in care ma gandesc la mine, la viitor, la cum vreau sa fiu ca mama. Trecutul e lasat in urma. Nu pentru ca a fost unul trist. Sau pentru ca nu am reusit sa fac tot ce mi-am propus. Dar in afara de vacantele de vara la bunici, saniuta la care trageam iarna pana imi inghetau degetele, gogosile facute de mama, prietenele din facultate, noptile petrecuta cu teancuri de foi in fata.... aproape ca nu imi mai amintesc nimic din ceea ce a fost viata mea pana la DAVID.
Nu mai stiu ce faceam dupa-amiaza sau in weekenduri..
E totul atat de frumos si de intens acum, cu David de manuta, incat aproape ca nu mai am nevoie de nimic ca sa fiu fericita. Sau ba da, dar de mult mai putine bunuri materiale decat acum 21 de luni!
Cand ies la plimbare cu David si cu fetitele care imi vin la pregatire de multe ori ne dam cu rolele, cu bicicleta, jucam mingea, aruncam nisip... Fac lucruri marunte pe care nu le-am mai facut de multi ani, de cand eram copil. Nu stiu cand devenim adulti, rigizi, cand "ne punem pe tocuri" si uitam de micile bucurii ale vietii. E atat de frumos sa radem fara retineri, fara chicoteli, fara rautate...!
David nu se opreste din imitat cuvinte. Numele il fascineaza. Si numerele...
Asta in afara de au-buz (autobuz), moto si coche (masina)
Si Mickey... a devenit Mickey Dos, Mickey Mos... si tot asa. Alaturi de Puto, Donad, Pio-Pio si altii care mai apar pe acolo...
Motiv mare de sarbatoare este faptul ca avem 2 nopti de cand David adoarme seara pe la 10... poate aproape de 11 si se trezeste prima oara abia pe la 6-7. Wowwwwwwwwwwwwww!!!OOOOOOOollllleeee! De 21 de luni asteptam sa dorm si eu cateva ore fara intrerupere! Bine, situatia nu era chiar tragica. De multe ori David sa trezea sa suga aproape fara ca eu sa imi dau seama. De multe ori insa ii simteam si fiecare miscare, fiecare cautare, orice schimbare... Dar erau si dimineti in care simteam ca nu mai am putere. Nu ca acum ceva vreme... Asa ca meritam sa savuram o ciocolata, incetisor, privind TV, manjindu-se David pana aproape de urechi si apoi alergand prin casa strigand "Baie" ca vrea sa ii sterg manutele si fata. Cum sa nu il adori si sa simti ca e tot ce iti poate oferi viata mai frumos?

Camera lui David... updated :))

Si continuam....
Pe langa Mickey am desenat numere. David este incantat. Si in afara de 5 le pronunta pe toate. In spaniola :)

Apoi am modificat si paturica alba ca sa se incadreze bine in peisaj.

Si o imagine de ansamblu:

viernes, 14 de enero de 2011

Laura Schlessinger - "Greselile parintilor ii pot distruge pe copii"

Postez citate dintr-o carte care mie mi s-a parut foarte utila in meseria de parinte.

Nu va puteti da demisia din functia de parinte. Nu va puteti permite sa va ingrijiti de “copilul din dumneavoastra” in detrimentul copiilor reali pe care ii aveti, nu va puteti trai copilaria pe care v-ati fi dorit sa o aveti sau pe care inca va doriti sa o aveti, in timp ce copiii dumneavoastra isi traiesc propria copilarie.
Atata vreme cat aveti copii care depind de dumneavostra, aveti responsabilitatea de a fi parinte, fie ca vreti sau nu sa acceptati aceasta raspundere. Si nu puteti opta sa abandonati aceasta responsabilitate, pentru ca iubitul/iubita dumneavoastra are nevoie de o locuinta si nici nu puteti folosi banii de uniforme scolare ca sa va platiti rata la noua masina Corvette. De asemenea, nu puteti priza cocaina pe canapeaua dumneavoastra eleganta din piele, nici sa fumati “iarba” pe fotoliul zdrentuit de vinilin, numai fiindca ati avut o zi proasta. Imi pare rau. Trebuie sa va maturizati.

Daca nu te ocupi cum trebuie de educatia copiilor tai, cred ca orice altceva ai face bine nu mai conteaza prea mult.

Ca parinte, trebuie intotdeauna sa ma gandesc, in primul rand, la copiii mei. Daca imi doresc ceva, iar copilul meu are nevoie de altceva, trebuie sa ii aduc copilului meu lucrul care ii trebuie. Trebuie sa fiu complet lipsit de egoism. A fi parinte inseamna a pune nevoile altor oameni inaintea propriilor necesitati, indiferent de situatie. Este foarte greu sa fii parinte, dar voi fi foarte fericit sa indeplinesc acest rol.

Le datoram copiilor scuze. Imi pare rau. Pentru ca noi, adultii, ne-am neglijat datoriile pe care le aveam de a va creste, ingriji si proteja. Pentru ca am incercat sa ne convingem ca nu aveti nevoie de doi parinti – o mama si un tata – si ca orice cuplu, indiferent de sex, se poate descurca. Imi pare rau. Pentru ca atunci cand erati aproape niste nou-nascuti v-am dat pe mana unor straini, in care ne-am increzut ca va vor ingriji, dar despre care stiam, in adancul sufletului, ca nu v-ar putea iubi asa cum am face-o noi. Imi pare rau.

Adultii de astazi. Inainte, parintii ii ajutau pe copii sa creasca mari. In prezent doar ii privesc cum cresc. Parintii obisnuiai sa-si corecteze copiii. La ora actuala doar ii ignora. Parintii si-au schimbat copiii pe slujbe, bani si produse – mai bune, mai multe, mai mari. Nu mai e nimeni acasa sa se ocupe de copii. Adolescentii au nevoie acasa de o mama, mai mult decat are nevoie un bebelus.
La televizor, la radio, pe calculator, nu vezi si nu auzi decat mizerii, crime, sex, sange si masacre. Mi se face greata. Oare un copil transmite lucrurile acestea? Nu cred. Dar cine este responsabil pentru aceste fapte? Adultii. Daca parintii si-ar iubi copiii, ar pune capat acestor lucruri.
Oameni, treziti-va, preluati fraiele, duceti-va copiiii la biserica. Scoateti la lumina Cartea invataturilor sfinte (Biblia) si folositi-o. Fiti asa cum va doriti sa fie si copiii vostri – buni, cinstiti, decenti. Iubiti-i. Ascultati-i. Fiti alaturi de ei. Veti avea o viata mai buna daca veti fi iubiti de copiii vostri decat daca veti avea mai multi bani, masini mai noi si haine mai elegante.
Petreceti timp cu copiii vostri, incercati sa-i cunoasteti si sa aflati mai multe despre ei. Spuneti “nu” si fiti hotarati cand o spuneti. Mamele trebuie sa fie acasa, gata sa te imbratiseze, asa cum face mama mea.

Uite, tata, as vrea sa semnezi formularul acesta si sa-l legalizezi:
“Eu, subsemnatul tata, atest ca nu am mai fost niciodata parinte pana acum si, cum nu am nici o experienta in aceasta slujba, sunt pasibil de greseli si ma declar de acord ca pe mai departe sa platesc pentru orice sfaturi de care ar avea nevoie David, ca urmare a nepriceperii mele in calitate de parinte.“
Nu inteleg cum de i se permite cuiva sa aiba copii fara sa semneze asa ceva!

Toate lucrurile pe care le faceti si care il ranesc pe copil – inclusiv vina aruncata asupra lui, confuzia, suferinta si furia provocate de neglijare si abandon, toate comportamentele cauzate de faptul ca relatia cu celalalt parinte nu a functionat – fac ca acel copil sa dea dovada de mai putina rabdare, compasiune, valori morale si autocontrol.
Cu alte cuvinte, atunci cand copilul dumneavoastra sufera, exista mai multe sanse ca el sa produca suferinta unui alt copil – poate al meu. In calitate de concetatean si de fiinta omeneasca, imi datorati ceva. Iar datoria aceasta nu include aruncarea iresponsabila a unui copil in lume, care sa caute prilej de cearta pentru ca dumneavoastra l-ati parasit. Niciodata nu sunteti singurul implicat. Dumneavoastra, ca persoana, sunteti important. Dar actiunile dvs se repercuteaza asupra intregului univers. Ganditi-va la acest lucru, in timp ce va faceti bagajele!

Familia nu este unul dintre stilurile de viata alternativa pe care le aveti la dispozitie. Nu este o arena in care drepturile sa poate fi negociate; nu este un obstacol demodat in calea unei vieti sexuale promiscue; nu este o suma de calcule cost-beneficiu. Este un angajament pentru care nu exista nici un substitut fezabil. Intr-o lume in care nu exista acest angajament – din partea ambilor parinti – nici un copil nu ar trebui sa fie adus pe lume.
Nu exista alta cale de a te pregati pentru acest angajament decat facand realmente acest angajament. Traiul impreuna cu cineva nu este o cale de a afla cum e viata intr-o casnicie, fiindca viata intr-o casnicie este slefuita tocmai de faptul ca acel cuplu a depus un juramant solem in fata familiei si a prietenilor, in virtutea caruia ei vor ramane impreuna, iar copiii pe care ii vor avea for fi responsabilitatea lor comuna si permanenta. Acest lucru schimba totul.

Adevarul gol-golut, atunci cand vorbim despre familie, este ca, de fapt, copiii au nevoie de o familie si si-o doresc. Si cu asta am incheiat.

Copiii ajung sa detina controlul asupra propriilor vieti numai pentru ca adultii se concentreaza in mod egoist asupra satisfactiilor personale, a carierei si a vietii sentimentale si/sau sexuale.

Noi facem bani dupa vechiul obicei – ii castigam, si oamenii care vor sa aiba succes in viata, in casnicie ori ca parinti, trebuie sa—si castige acest succes prin munca grea si devotament. Nu puteti avea succes in viata de familie, daca tot ceea ce faceti este sa va intemeiati o familie!

Cresterea copiilor reprezinta o indeletnicire care presupune multa apropiere emotionala si fizica. Si este ceva cat se poate de intim. As putea la fel de bine sa angajez o bona care sa aiba relatii sexuale cu sotul meu, daca tot angajez una care sa ingrijeasca de copii.

Oricat de comoda sau de linistitoare ar fi o idee, cresterea copiilor nu poate fi redefinita ca fiind responsabilitatea celor care ofera servicii de profil si a scolilor. Daca ne vedem obligati, din motive economice, sa trimitem copiii in institutii specializate de ingrijire, trebuie sa ne oprim si sa ne intrebam ce s-a intamplat si cum putem interveni pentru a remedia situatia. Copiii au nevoie de parintii lor. Ar trebui sa aiba posibilitatea de a se bucura de ei.

Cele mai frumoase amintiri din copilarie nu tin niciodata de sumele de bani pe care cei mari le cheltuie cu tine. E vorba de momentele in care parintii rad la glumele tale, iti citesc povesti, iti fac prajituri, de clipele in care va plimbati cu bicicleta si de lacrimile pe care le varsati impreuna privind filmul “Viata e frumoasa”. Cele mai frumoase amintiri din copilarie sunt amintiri din inima.

Copiii au nevoie de atingerile, soaptele, leganatul, imbratisarile si stimularea care vin in mod traditional de la mama… Atentia este cel mai mare dar pe care il pot oferi parintii. Acestea sunt lucrurile pe care si le doresc si de care au nevoie cel mai mult copiii, dar in acelasi timp reprezinta singurile lucruri pe care parintii nu vor sa le ofere.

Pentru mine cea mai mare greseala pe care am facut-o a fost sa cred ca stiam toate raspunsurile, inainte ca macar sa ma fi confruntat cu dificultati. Anticipam probleme acolo unde nu exista nici una… si le ignoram pe cele care erau flagrante. Am fost si norocoasa si binecuvantata. Am un fiu minunat, afectuos, cu principii bine stabilite, usor adaptabil si talentat. Dar stim amandoi ca eu am facut greseli. Sper sa-mi amintesc sa ii sugerez cu blandete sa invete din greselile mele si sa asculte mai mult, sa vorbeasca mai putin si, mai ales, sa traiasca in felul in care doreste sa creasca fiul sau. A, da, si sa ii spun ca, oricum, va face greseli… o multime de alte greseli.

Unul dintre impedimentele care stau in calea capacitatii copiilor de a improviza si de a-si folosi imaginatia este spiritul de competitie al parintilor, care au nevoie de realizarile si de implinirile copiilor pentru a se pune pe ei in valoare, ca masura a propriilor succese. Un alt impediment il constituie programul maniac al parintilor. Dupa o zi de munca agitata, un trafic aglomerat, diverse comisioane, o cina gata preparata cumparata de la supermarket si dupa ce si-au impartasit nemultumirile de la serviciu, parintii acestia nu sutn capabili sa dea exemplul bu al unor placeri simple si naturale, precum scrisul, lectura, pictura, mersul pe bicicleta, broderia, conversatia sau gatitul. In schimb, ei se aseaza prostiti in fata televizorului, iar copiii lor fac la fel. De asemenea, parintii acestia ocupati si epuizati le ofera adesea copiilor prea multe lucruri in schimbul unor momente de pace si de liniste. Asa-zisele momente speciale se transforma in ocazii de a-i determina pe copii sa fie multumiti si tacuti.
Copiii trebuie sa se maturizeze si sa devina niste oameni creativi, capabili sa se descurce singuri. Acest lucru nu se poate intampla daca le sunt satisfacute toate capriciile si daca fericirea lor depèinde de obiectele neinsufletite pe care le primesc. Toti parintii stiu ca orice jucarie noua are o viata scurta.

Copiii sunt fascintai cel mai mult de acele situatii care le permit sa se exprime si sa descopere ceva despre lumea inconjuratoare. De aceea, cutiile si recipientele de orice fel, toate lucrusoarele neinsemnate pe care le gasesc copiii prin sertare, ii pot captiva ore intregi, pentru ca ei gasesc tot soiul de noi utilizari pentru obiectele banale.

Cheia dezvoltarii sanatoase a copiilor consta in a le oferi oportunitati de a cunoaste un univers cat mai larg si de a actiona asupra lui. Un ajutor continuu dat copilului ii margineste gandirea. Actiunea are insa un efect stimulativ perpetuu.

Chiar controlez in buna masura viata ta. Atata vreme cat esti minor si depinzi de noi pentru toate lucrurile de care ai nevoie, vom continua sa controlam, in parte, viata ta. Din punctul nostru de vedere, se pare ca nu pretinzi decat sa primesti de la noi. Vrei privilegii, intimitate, bani, jocuri pe calculator, dar nu doresti sa-ti ajuti familia. Ajutorul face parte din ceea ce trebuie sa oferi in schimb. Pentru a construi o relatie trebuie, sa iei, dar si sa dai. Dai ceva de la tine daca iti pasa de relatia respectiva. Asa o consolidezi. Ceea ce primesti de la celalalt alimenteaza relatia. In relatiile fericite exista un schimb permanent intre oamenii care iau si dau ceva inapoi. Acest lucru se intampla cu prietenii, cu colegii, cu familia si cu partenetul de viata. Ajutorul pe care il oferi in familie este un exercitiu pentru a invata sa construiesti relatiile viitoare. Noi te invatam cum sa gasesti fericirea adevarata. Te iubim si vrem sa ai parte de toate fericirea in viata.

La un moment dat am avut niste dificultati financiare, asa ca m-am angajat la o gradinita, ca sa pot fi aroape de copilasul meu. A fost un cosmar. Cei mai multi dintre copii erau deprimati, infricoasati si nu intelegeau notiunea timpului sau cand anume se va intoarce “Mami” (ori daca se ve mai intoarce vreodata). Educatorii pareau sa nu aiba alta intentie decat sa-i puna la punct pe copii si sa tina sub supraveghere pe toata lumea. Asa ca nu exista timp pentru atasamente. Spuneti-mi, cati oameni cunoasteti care ar fi dispusi sa lase un Mercedes nou-nout intr-un garaj public, astfel incat sa-l poata conduce oricine vrea, toata ziua, pentru ca apoi sa-l ia si ei acasa, seara? Pun pariu ca nimeni nu ar face asta cu un Mercedes, dar atunci cu un copil…?!

jueves, 13 de enero de 2011

Sa vorbim.... romaneste :))))

Sunt in extaz cu fetitele care imi vin la pregatire.
Scenariule cam asa: fetita proprietarilor apartementului in care stam si 2 gemene,colege si prietene, imi calca aproape zilnic pragul casei. Initial veneau de 2 ori pe saptamana. Acum vin de dragul lui David in celelalte zile. Si pentru ca eu sunt "o mama buna,cu multa rabdare si care sta si deseneaza cu creta, picteaza pereti pentru David, nu tipa cand se mai rastoarna ceva pe jos..."
Bun...
Toate erau roz, pana cand David a inceput sa le arate ca si el are personalitate, jucarii sau activitati preferate, trasee pe afara... E cam greu de negociat in astfel de situatii, astfel ca a venit intrebarea-revelatie: "Mihaela, tu crezi ca David nu ne asculta mereu pentru ca ii vorbim in spaniola si el stie sa asculte mai serios in romana?"
Am murit de dragul logicii pe moment.
Dar ghici ce a urmat?
Au inceput pustoaicele mele (sunt domnisoare, au aproape 10 ani :)) ) sa invete cuvinte romanesti. Ma urmaresc in timp ce vorbesc cu David in romana (cu toate ca in prezenta lor vorbesc in spaniola) si pana acum le-am auzit spunand:
-Hai, David!
-David, vrei?
-Lumina
-Mingea
-Uite, David!
-Apa. Vrei apa?
Mor de dragul lor.... Si de entuziasmul cu care imi spun "Mihaela, mai stiu un cuvant de-al vostru. Cum i-ai spus mai inainte, ca l-am cam uitat"

Facem ore suplimentare de engleza, dar romana are mai mult succes deocamdata. :)))))

martes, 11 de enero de 2011

Mi regalito

Si desenul lui David:

10 ianuarie...1985... 2011

A trecut si ziua de azi. Ziua mea...
Nu am facut nimic in mod deosebit.
In ultima vreme am o manie pentru schimbari. In casa, la mine, la ce am in jur. Probabil sper ca asa voi gasi echilibrul.
E placut sa intru in camera lui David. Si sa pictez... Au trecut atat de multi ani de cand nu am mai pictat! Iar acum, la 26, descopar magia culorilor, a formelor, a sentimentlui de bucurie pe care il simt cand aduc o pata de culoare, de energie casei in care stau.
Curand ma apuc si de camera noastra, in care dormim toti 3....
Pentru sufletul meu mi-am facut suvite. Am scapat de brunet-satenul din ultimii 3-4 ani. Sunt incantata, ma animeaza noul look.
Si David a facut in seara asta un desen. Era incantat ca gasise un pix langa calculator, asa ca am profitat de starea lu de spirit, i-am dat 2 foi curate, creioanele de ceara si la final m-am ales cu un cadou deosebit, o amintire pe care o voi pastra toata viata. Si o voi posta si aici, probabil maine.
E frumoasa viata la 26 de ani cu David in brate! Poate cu o pata de iaurt pe pantalonii de trening, parul strans repede in coada, 2 vase abandonate in chiuveta pentru a fi spalate dupa ce adoarme el,dar simt bucuria de a asculta un cantec inocent despre un animal, gasesc forme geometrice si culori in locurile cele mai neasteptate, mananc mult mai sanatos, nu mai am momente de leneveala si fac miscare in fiecare zi, alergand dupa David pe strazi si prin parcuri.
Abia astept sa ma bag in pat langa el, sa dorm linistita pana dimineata cand va incepe "Mami, Mickey?", cautand in jurul lui pe Mickey de plus,pe care il luam noaptea cu noi...

lunes, 10 de enero de 2011

Para aprender...

Una señora fue a entrevistar a un médico amigo.
- Me quiero divorciar de mi marido -fue la queja de la angustiada mujer.
- ¿Por qué? Preguntó el médico.
- Porque tiene otra.
- Si Ud. se divorcia le hace un favor, pues eso es lo que él quiere.
- ¿Qué puedo hacer?
- Enamórelo primero y luego se divorcia, aconsejó el médico.
- ¿Cómo lo puedo hacer?
- Hágale tres elogios por día. ¿Viste bien? ¿Tiene buena presencia? ¿Es cumplidor? Dígaselo
La mujer se propuso hacerlo. Al cabo de algunos meses encontró a su médico amigo, quien inmediatamente le preguntó por su esposo.
- ¡Lo logré! Está profundamente enamorado de mí.
- Entonces, ahora déjelo.
- No, ahora no, porque yo también estoy enamorada de él.

viernes, 7 de enero de 2011

20 de luni

Au trecut 20 de luni de cand David imi bucura zilele. Si nu inceteaza sa invete lucruri noi, sa descopere,sa imi arata alta fata a lumii. E minunat!
Incercam acum sa imi amintesc ceva semnificativ din evolutia lui in ultimele 3 luni.
La 18 luni stia cateva trasee din apropierea casei.M-a surprins de cateva ori cand, iesiti fiind la plimbare, imi cerea sa il urmez,sa il las pe el sa aleaga traseul. Si de atunci are rutele lui.Pe care le schimba in mod constant.Dar mereu traverseaza DOAR pe la trecerea de pietoni, merge pe trotuar si stie sa ajunga la cate un parc. E drept ca intotdeauna suntla cativa cm de el si c avem multe parcuri prin imprejurimi,dar euimitor ce memorie vizuala ar.
tot la 18 kuni a inceput sa efuze categoric scutecele. Numai ca auurmat apoi 2episoade de gastroenterit si am ales sa nu renuntam la ele detot. De multe ori cerela baie. Refuza sa steasa ii p[un scutecel sima iastrigand "baie" saudaca are pe el scutecel trage de pantalonisice labaie.Cat mai curand vom relua ntrenamentul la olita.
Si tot inacealuna ainceput saleghe multe cuinte,sa imite ceea ce auzea injur...
Luna urmayoare l-adcopeit pr Mickey Mouse. Din intamplare.Si Mickey a devemnit personajullui preferat, cuvantul cel maides pronuntat.Bine, ignorand "mama" si "tzatza">
Il incanta desenele cu Mickey, cartile cu el, il descopera pediferite hainute,pe strada, la copii, in vitrine...Eo adevarata nebunie. Seara, la culcare, il bagapeMickeylangaelin pt siapou cauta o cartecu el, pe care o rafoieste de cateva ori, il mai aseazaiar pe Micey peperbnuta, mai cautaiar cartea si abia apoiadoarme. Iariminata, Mickey este mereu salutat, pupacit cudragsi abia dupa aiacoboram din patut.
Luna asta estefascinat de numere. Pronunta 1,2, 3, 4 , 6, 7 i 8. 3 ededeparte preferatul lui.
Il incanta si culorile, formele (are o galetusa deplastic cuforme, careleintroduceprin capac fara dificulatete(si puzzleurile de lemnb. Ii cumparasem deMos Nicolae2 puzzeluri delemn, cu caremi petreceam maimult timp eu decat el.Ma privea uneo, dar nu parea foartye tras de ele.Pana acum vro 4 zile, nd le/a cautat, le a adus peun foto.iu, le a rasturntin ce eu faceamifeitelucruri prin casasiapoi a inceput sa apalude si a trigeBiem Bien... Reusisresale refacasi era incantat.Ieumuta deuimire... Si puzzelurile sunt acumoata iuademontat si refacutee...
Cuvintele e invta fara sa respire. Pronuntafoarte multe...
l 21de luni ced ca vom merge lA INOT.

Un an NOU

Prima saptamana din noul an aproape ca a trecut.
Am planuri marete...
Citesc acum, aproape fara sa respir, "Manualul parintilor eficace". Ma relaxeaza atat de mult!Si imi aduce argumente in favoarea modului in care am ales sa imi cresc copilul si care nu pare sa convinga anumite pesoane. Dar noua ne este atat de bine!
Mie si lui...
Deocamdata facem planuri pentru camera lui. Nu camera in care sa doarma, pentru ca vom dormi in continuare impreuna, dar care sa fie spatiul lui de joaca, cu pereti colorati, calda, primitoare, vie...
Un perete e frumos desenat de ceva vreme. Postasem candva o imagine. Acum il avem desenat si pe Mickey, am cusut o perdea fina, am inceput decorarea in forta...



Si urmeaza sa mai coloram ceva dulapuri, obiecte de decor, un perete... apsi apoi sa ma gandesc la o scena cu Mickey pe care sa o transpun...