viernes, 10 de septiembre de 2010

Didi, prieten de suflet

Didi este tata. Sau bunelu'... Sau una dintre persoanele pe care David le adora din suflet.
E incredibila relatia dintre ei!

Noi suntem 3 fete, crescute mai mult pe langa mama, pentru ca tata a muncit mult pentru noi si, sofer fiind, avea multe curse prin tara. Asa ca nu am avut o relatie foarte apropiata de tata. Nu era destul timp la dispozitie pentru asta. Si eram si noi cu mintea la altele, aveam prieteni, carti, TV... Familia si construirea unor relatii foarte apropiate si deschise cu parintii nu era mereu o prioritate. Cu toate ca exista respect, iubire, comunicare...

Ei bine, cu tata ne jucam cand eram mai mici. Dar adolosecenta si anii ulteriori au mai lasat si spatii intre noi.

Cand am ajuns cu David in tara, acum aproape 4 luni, era foarte lipit de mine. Cu mama s-a obisnuit repede. Mai ales ca buni mai fusese la noi in 2 episoade (initial 1 saptamana si apoi vreo 2 luni). Cu tata nu stiu cand s-a produs legatura... cand si-au armonizat atat de frumos relatia.

Cert este ca dintr-o data am inceput sa il observ ca e foarte entuziasmat cand il vede pe bunelu. Si ulterior a inceput sa il strige pe nume. Buni ii spune "Didi", asa ca David imediat a deprins silabele si unul dintre cuvintele sale preferate a devenit "Didi".

Ziua ia cate un telefon in mana, mi-l aduce mie sau mamei mele si striga "Didi", "da", "pa". Si e atat de fericit cant il sunam pe bunelu si ii aude vocea!

Iar seara, cand bunelu vine acasa, chiar daca e la mine la san, cand aude usa de la intrare sare repede din pat si strigand "Didi" fuge sa il intampine. E adorabil! Si pana la culcare numai dupa el se tine. Se aseaza cu el la masa, fuge din cand in cand la el in dormitor si il striga, il urmareste cand intra la baie si bate la usa strigandu-i numele...

Tata il adora! Nu l-am vazut niciodata sa traiasca atat de mult fiecare gest al unui copilas, sa fie atat de atent, de grijului, de plin de iubire...

No hay comentarios:

Publicar un comentario