sábado, 11 de septiembre de 2010

Multumim, Buni si Bunelu

Gata, maine plecam...
Dupa aproape 4 luni de stat in Romania, ne luam zborul. Intai spre Franta si apoi in Spania...
Au fost 4 luni de vis, in care am fost amandoi alintati, adorati, iubiti...
David a invatat atat de multe lucruri! Bunicii si-au dedicat tot timpul cresterii lui, sa il scoata la plimbare, sa ii arate masinile, salvarea, capritele, cateii, pisicile, copiii, copacii... 
Este atat de incantat cand aude dimineata glasul bunicei! Se uite curios la mine, si apoi, chitaind, il si aud: "Ei... Nica! Ei...". Iar cand buni vine sa ne spuna "Buna dimineata" se intinde ca un pisic, se alinta, de suceste pe toate partile, iar se intinde... si tot asa.... 5 minutele le petrecem in acest mod...
Asteapta apoi sa pregateasca buni micul-dejun, sa il aseze pe scaun la masa, sa ii puna cate ceva bun pe farfuriuta si papa... Se mai alinta, mai intinde manuta, mai duce la gura... Dar rade si chiuie fericit!
Urmeaza apoi prima iesire la aer. Stie ca bunelu pleaca la serviciu, ii face "pa" si cauta papuceii, pe care ii arata fericit bunicei. Si ii da tarcoale pana primeste confirmarea "David, hai sa cautam hainutele si iesim afara". E cel mai fericit. Cauta cu ochii rucsacelul, il arata cu degetul, apoi aduce repede o sticluta cu apa si se uita dupa sepcuta. E uimitor cum a prins ritualul!
Pe afara... orele trec atat de repede! Cauta cu privirea ambulantele. Sau masinile de politie. Sau pompieri. Orice are sirene! Dar ambulantele (stam in apropierea spitalului) sunt preferatele lui! Si cand e in casa, si cand e la masa, dar mai ales pe strada, de uita mereu fericit dupa ele, le arata cu degetelul si apoi aplauda. Cu o bucurie imensa in privire...!
Dupa plimbare mai papa cate ceva si apoi adoarme. Buni sta cu el la TV, asculta amandoi muzica populara si David adoarme senin, multumit... Uneori 1h, alteori 3h... Se trezeste cel mai adesea cand aude cate o ambulanta galagioasa....
Urmeaza plecarea la garaj. Iubeste sa stea in gradina, la curte, printre copii si tot felul de plante. A facut cu buni suc de rosii, a udat gradina, a spalat covoarele (si tot el le-a murdarit iar si iar), cu bunelu cauta in galeata pestisorii pe care el ii prinde si ii aduce vii acasa tocmai pentru a-i vedea David, apoi mai papa cate ceva cu Iulia, prietena lui de 6 ani... Uneori stau asa, in aer liber, pe la garaj/curte pana cand incepe sa caste.
Dar de cele mai multe ori asteapta sa ajunga acasa si sa pape pepene cu bunelu. Adora pepenele! Cum il vede, chiuie incantat, sare pe el si apoi papa singur (bucatele de miez sau feliute cu tot cu coaja) pana simte ca nu mai poate.
Iar daca nu este pepene (ceea ce rar se intampla, pentru ca bunelu ii cumpara cate 3-4, sa aiba provizii), e innebunit dupa compot. Ziua deschide frigiderul si cauta borcanul. Sau daca scoate buni compotul de cirese pe masa si David vede borcanul, nu mai are stare pana nu ii pune un paharut de compot si cateva cirese intr-o cescuta. Si neaparat lingurita, pentru ca a vazut el ca ciresele se scot cu lingurita din borcan, deci se papa tot cu lingurita din cescuta. :)
Seara... face trasee. Intre camera noastra si cea a bunicilor. Si daca apoi ne linistim si sta aproape adormit la san, iar ulterior aude vocea lui Didi :) (adica bunelu) sau o simte pe buni (strigata de David uneori si Nica) pe hol, sare imediat de langa mine si fuge sa se mai alinte si pe langa ei.
Ii ador cum se iubesc !

viernes, 10 de septiembre de 2010

Il vom cunoaste pe Mateiut

Duminica plecam in Franta, la sora mea mai mare.
Plec cu David si Iuli, sora mai mica. Sunt atat de incantata!
In sfarsit vom reusi sa il vedem pe Mateiut, verisorul lui David, mai micut cu o luna!
Sunt tare curioasa sa vad cum vor reactiona copilasii petrecand mai mult timp impreuna....
E drept ca vom sta doar o saptamana, pentru ca apoi plecam in Spania, la noi acasa, dar fiind diferenta atat de mica intre ei pentru mine e foarte mare bucuria ca vor putea alerga unul dupa celalalt, sa gangureasca impreuna, sa stea la masa si sa se incurce in lingurite, sa isi imparta jucariile, cartile, hainutele... :)

Didi, prieten de suflet

Didi este tata. Sau bunelu'... Sau una dintre persoanele pe care David le adora din suflet.
E incredibila relatia dintre ei!

Noi suntem 3 fete, crescute mai mult pe langa mama, pentru ca tata a muncit mult pentru noi si, sofer fiind, avea multe curse prin tara. Asa ca nu am avut o relatie foarte apropiata de tata. Nu era destul timp la dispozitie pentru asta. Si eram si noi cu mintea la altele, aveam prieteni, carti, TV... Familia si construirea unor relatii foarte apropiate si deschise cu parintii nu era mereu o prioritate. Cu toate ca exista respect, iubire, comunicare...

Ei bine, cu tata ne jucam cand eram mai mici. Dar adolosecenta si anii ulteriori au mai lasat si spatii intre noi.

Cand am ajuns cu David in tara, acum aproape 4 luni, era foarte lipit de mine. Cu mama s-a obisnuit repede. Mai ales ca buni mai fusese la noi in 2 episoade (initial 1 saptamana si apoi vreo 2 luni). Cu tata nu stiu cand s-a produs legatura... cand si-au armonizat atat de frumos relatia.

Cert este ca dintr-o data am inceput sa il observ ca e foarte entuziasmat cand il vede pe bunelu. Si ulterior a inceput sa il strige pe nume. Buni ii spune "Didi", asa ca David imediat a deprins silabele si unul dintre cuvintele sale preferate a devenit "Didi".

Ziua ia cate un telefon in mana, mi-l aduce mie sau mamei mele si striga "Didi", "da", "pa". Si e atat de fericit cant il sunam pe bunelu si ii aude vocea!

Iar seara, cand bunelu vine acasa, chiar daca e la mine la san, cand aude usa de la intrare sare repede din pat si strigand "Didi" fuge sa il intampine. E adorabil! Si pana la culcare numai dupa el se tine. Se aseaza cu el la masa, fuge din cand in cand la el in dormitor si il striga, il urmareste cand intra la baie si bate la usa strigandu-i numele...

Tata il adora! Nu l-am vazut niciodata sa traiasca atat de mult fiecare gest al unui copilas, sa fie atat de atent, de grijului, de plin de iubire...