sábado, 17 de julio de 2010

Nasterea cu (con)tact

Saptamana Mondiala a Alaptatului a inceput in 1992 si acum UNICEF si aliatii sai o sarbatoresc in 120 de tari. Printre acesti aliati se numara Alianta Mondiala pentru Alaptat si Organizatia Mondiala a Sanatatii.
OMS si UNICEF au incurajat toate guvernele din lume sa sarbatoreasca aceasta saptamana mondiala a LM. Se spera astfel sustinerea revenirii la bunele practici pt sanatate, in toate acele locuri unde s-a redus procentul copiilor alaptati cu lapte matern pana la limite ingrijoratoare.
S-a sarbatorit aceasta saptamana intr-unul dintre ani cu tema “laptele matern: prima ora poate salva un milion de copii”, punand acccent in special pe faptul ca prima ora din viata cu lapte matern din primul moment si continuat alaptatul pana la 6 luni in forma exclusiva poate reduce mortalitatea infantila.
Obiectivul campaniei a fost sa atraga atentia la nivel mondial asupra faptului ca este posibil sa se salveze milioane de vieti cu: 1 actiune, 1 ora de sprijin si 1 mesaj. Este vorba despre indeplinirea celui de-al patrulea obiectiv al mileniului pentru 2015: reducerea cu 2/3 a ratei mortalitatii in randul copiilor mai mici de 5 ani si sustinerea alaptatului in prima ora de viata ca factor-cheie pentru progres in materie de sanatate materno-infantila.
Conforma unor studii la nivel mondial (Unicef 2007), din 9.7 mil de morti infantile, 4 mil au loc in perioada neo-natala. O mare parte din progresul obtinut in unele parti ale lumii se datoreaza adoptarii generalizate de masuri si politici sanitare de baza, precum alaptarea precoce si exclusiva printre altele. Faptul ca in multe tari primele clipe de dupa nastere sunt chestiune de viata si de moarte, inceperea vietii alaptand reprezinta “daruirea de viata unei vieti”.
Un studiu realizat in Ghana au evidentiat ca durata punerii pruncului la san este o variabila ce influenteaza supravietuirea in copilarie. Acest studiu, realizat asupra a 10.947 de copii alaptati, a demonstrat ca alaptatul copiilor in prima ora de la nastere reduce riscul de moarte infantila si ca intradevar exista o crestere a mortalitatii daca nu se incepe viata astfel. Alaptarea tarzie (dupa prima zi de viata) s-a asociat cu un risc de deces de 2.3 ori mai mare. Oferirea de alimente diferite de laptele matern creste riscul de moarte neo-natala, alaptarea materna exclusiva asociindu-se cu o reducere a riscului de moarte de 4 ori in comparatie cu pruncii alaptati nu de forma exclusiva.
Aceste fapte indica faptul ca atat momentul inceperii alaptarii, cat si modul de alimentare a nou-nascutului influenteaza mortalitatea neo-natala. Studiul realizat in Ghana concluzioneaza faptul ca promovarea alaptarii in prima ora de viata si a alaptarii materne exlusive ulterior are o deosebita relevanta in africa sud-sahariana, unde mortalitatea infantila este ridicata, chiar daca majoritatea femeilor alapteaza in mod exclusiv sau predominant pruncii.
In Spania, pentru celebrarea saptamanii mondiale a alaptarii, s-a adoptat tema :”alaptatul: prima ora este importanta”. In aceasta lume glolbalizata, in societatea noastra, diversificata si plurala, pare ca moartea copiilor din alte tari nu ar fi problema noastra. Dar intentia de a incepe aceasta campanie a fost succesul concluziei mondiale cum ca laptele matern salveaza vieti si ca mortalitatea infantila la nivel mondial este o problema a tuturor.
In societatea noastra schimbarile demografice, sociale si politice, alaturi de incorporarea masiva a femeilor pe piata muncii au dus la o descrestere drastica a natalitatii. Femeia are mai putini copii, folosind mai multa tehnologie si la o varsta mai tarzie.
In ultimii 20-25 de ani, cifrele mortalitatii materne si neo-natala au scazut in mod spectaculos. Ratele de natalitate au ajuns sa fie cele mai mici in Europa (372.749 in 1997), cu o usoara crestere datorata imigrarile masive. Rata de fecunditate a crescut usor la 1.34 copii/femeie in 2005. Profilul cuplurilor care decid sa aiba un copil indica varste tot mai tarzii, numai 1 sau 2 copii, muncesc amandoi si au o mentalitate tot mai diversa.
In realitate, nasterile au loc zi de zi cu mai multa tehnologie si mai multa siguranta. Cultura occidentala a schimbat paradigma nasterii prin tehnologii tot mai sofisticate.
In ultimii ani femeile au inceput sa ceara o transformare sociala in legatura cu maternitatea, ceea ce a dus la campanii diverse pe teme precum: transparenta obtetrica, non-separarea, respectul intimitatii, compania (insotirea), o mai mare participare a femeii la nastere, dreptul de a alege pozitia pentru nastere si respectarea recomandarilor OMS cu privire la nasterea copilului. Aceste optiuni sunt respectate de catre personalul sanitar implicat in procesul nasterii.
Mesajul principal este legat de umanizarea in jurul asistentei la nastere (insotirii), alaptatul timpuriu, facilitarea contactului piele pe piele dintre mama si prunc de fiecare data cand mama doreste, evitand separarea mama-copil daca nu este necesara din cauze medicale. Este stiut dpdv stiintific faptul ca specia umana se naste mai imatura si mai dependenta decat oricare alta specie animala. Nou-nascutul se naste cu un creier imatur care se dezvolta ulterior, progresiv. Formarea si dezvoltarea neurologica se va face in habitatul sau natural (corpul mamei sale). Dpdv biologic si in perioada imediat urmatoare momentului nasterii contactul piele-pe-piele reprezinta habitatul normal pentru fiiinta umana, iar alaptatul reprezinta nisa, comportamentul pre-programat pentru acest habitat. Din acest motiv este atat de importanta non-separarea. Nou-nascutul care a simtit mirosul lichidului amniotic timp de 9 luni de zile recunoaste foarte repede mirosul mamei, fiind foarte important pentru stabilirea legaturii afective si pentru adaptarea la mediul extern.
Nastrea cu (con)tact implica non-separarea, respectul habitatului natural al fiintei umane.
Cand sunt scosi din mediul lor normal, puii de mamifere au un comportament identic si pre-programat, denumit “reactie de protest/reactie de neliniste”. Reactia de protest este o activitate intensa ce are drept obiectiv adaptarea acestuia la mediu; reactia de disperare este o reactie de supravietuire in fata unei situatii privative: implica o scadere a temperaturii corpului si a ritmului cardiac, induse de o crestere intensa a hormonilor stresului. Plansul este daunator pentru nou-nascuti si limitarea interactiunii mama-prunc imediat dupa nastere nu are nici o baza stiintifica, ceea ce implica o practica sanitara daunatoare atunci cand se face in mod rutinar si fara o justificare medicala clara.
Avantajele contactului piele-pe-piele apar in foarte multe aspecte: corpul mamei mentine temperatura, respiratia si frecventa cardiaca se mentin constante, copilasul este expus bacteriilor materne, mult mai putin nocive si in fata carora laptele matern ofera protectie, nou-nascutul primeste ca prim aliment colostrul matern si se consolideaza legatura afec tiva mama-fiu, contactul si suptul provoaca eliberarea de oxitocina, ceea ce stimuleaza la randul sau eliberarea cascadei hormonale ce duce la indragostirea reciproca dintre cei doi.
Exista o perioada sensibila imediat dupa nastere in care au loc 2 stari intense: starea de sensibilitate materna cu o puternica dorinta de a vedea copilasul si de a-l atinge, si starea de alerta a nou-nascutului. Daca nu intervenim, cei doi traiesc momente extraordinare, copilul asezat la piept gaseste intinctiv, ghidat de miros si culoare, sanul de care se lipeste si isi gaseste hrana, in mod spontan, fara a avea nevoie de ajutor; nou-nascutul este cel care stie sa o faca. Interactiunea mama-fiu este un raspuns la unison care apare inca din primele clipe de viata ale pruncului daca nu se intervine din exterior.
Nou-nascutii trebuie sa stea cu mamele lor din momentul nasterii si se recomanda inceperea alaptarii din prima ora dupa nastere. In situatiile in care este necesara separarea, din motive medicale, contactul piele-pe-piele si alaptatul trebuie sa aiba loc cat mai curand posibil.
Cel mai potrivit la nastere este sa se aiba in vedere evidente stiintifice si sa se respecte drepturile mamei si ale nou-nascutului, incercand sa se favorizeze in cel mai bun mod crearea legaturii afective intre cei doi, lasand mamei libertatea de a alege cum sa-si traiasca maternitatea, nasterea si cresterea propriului copil.
Pentru ca nastrea sa fie cu (con)tact, singurul lucru pe care trebuie sa il face este sa fim prezenti, daca ni se cere, pentru ca orice altceva in interactiunea mama-fiu este in plus.

Textul in original:

No hay comentarios:

Publicar un comentario