sábado, 17 de julio de 2010

Nasterea cu (con)tact

Saptamana Mondiala a Alaptatului a inceput in 1992 si acum UNICEF si aliatii sai o sarbatoresc in 120 de tari. Printre acesti aliati se numara Alianta Mondiala pentru Alaptat si Organizatia Mondiala a Sanatatii.
OMS si UNICEF au incurajat toate guvernele din lume sa sarbatoreasca aceasta saptamana mondiala a LM. Se spera astfel sustinerea revenirii la bunele practici pt sanatate, in toate acele locuri unde s-a redus procentul copiilor alaptati cu lapte matern pana la limite ingrijoratoare.
S-a sarbatorit aceasta saptamana intr-unul dintre ani cu tema “laptele matern: prima ora poate salva un milion de copii”, punand acccent in special pe faptul ca prima ora din viata cu lapte matern din primul moment si continuat alaptatul pana la 6 luni in forma exclusiva poate reduce mortalitatea infantila.
Obiectivul campaniei a fost sa atraga atentia la nivel mondial asupra faptului ca este posibil sa se salveze milioane de vieti cu: 1 actiune, 1 ora de sprijin si 1 mesaj. Este vorba despre indeplinirea celui de-al patrulea obiectiv al mileniului pentru 2015: reducerea cu 2/3 a ratei mortalitatii in randul copiilor mai mici de 5 ani si sustinerea alaptatului in prima ora de viata ca factor-cheie pentru progres in materie de sanatate materno-infantila.
Conforma unor studii la nivel mondial (Unicef 2007), din 9.7 mil de morti infantile, 4 mil au loc in perioada neo-natala. O mare parte din progresul obtinut in unele parti ale lumii se datoreaza adoptarii generalizate de masuri si politici sanitare de baza, precum alaptarea precoce si exclusiva printre altele. Faptul ca in multe tari primele clipe de dupa nastere sunt chestiune de viata si de moarte, inceperea vietii alaptand reprezinta “daruirea de viata unei vieti”.
Un studiu realizat in Ghana au evidentiat ca durata punerii pruncului la san este o variabila ce influenteaza supravietuirea in copilarie. Acest studiu, realizat asupra a 10.947 de copii alaptati, a demonstrat ca alaptatul copiilor in prima ora de la nastere reduce riscul de moarte infantila si ca intradevar exista o crestere a mortalitatii daca nu se incepe viata astfel. Alaptarea tarzie (dupa prima zi de viata) s-a asociat cu un risc de deces de 2.3 ori mai mare. Oferirea de alimente diferite de laptele matern creste riscul de moarte neo-natala, alaptarea materna exclusiva asociindu-se cu o reducere a riscului de moarte de 4 ori in comparatie cu pruncii alaptati nu de forma exclusiva.
Aceste fapte indica faptul ca atat momentul inceperii alaptarii, cat si modul de alimentare a nou-nascutului influenteaza mortalitatea neo-natala. Studiul realizat in Ghana concluzioneaza faptul ca promovarea alaptarii in prima ora de viata si a alaptarii materne exlusive ulterior are o deosebita relevanta in africa sud-sahariana, unde mortalitatea infantila este ridicata, chiar daca majoritatea femeilor alapteaza in mod exclusiv sau predominant pruncii.
In Spania, pentru celebrarea saptamanii mondiale a alaptarii, s-a adoptat tema :”alaptatul: prima ora este importanta”. In aceasta lume glolbalizata, in societatea noastra, diversificata si plurala, pare ca moartea copiilor din alte tari nu ar fi problema noastra. Dar intentia de a incepe aceasta campanie a fost succesul concluziei mondiale cum ca laptele matern salveaza vieti si ca mortalitatea infantila la nivel mondial este o problema a tuturor.
In societatea noastra schimbarile demografice, sociale si politice, alaturi de incorporarea masiva a femeilor pe piata muncii au dus la o descrestere drastica a natalitatii. Femeia are mai putini copii, folosind mai multa tehnologie si la o varsta mai tarzie.
In ultimii 20-25 de ani, cifrele mortalitatii materne si neo-natala au scazut in mod spectaculos. Ratele de natalitate au ajuns sa fie cele mai mici in Europa (372.749 in 1997), cu o usoara crestere datorata imigrarile masive. Rata de fecunditate a crescut usor la 1.34 copii/femeie in 2005. Profilul cuplurilor care decid sa aiba un copil indica varste tot mai tarzii, numai 1 sau 2 copii, muncesc amandoi si au o mentalitate tot mai diversa.
In realitate, nasterile au loc zi de zi cu mai multa tehnologie si mai multa siguranta. Cultura occidentala a schimbat paradigma nasterii prin tehnologii tot mai sofisticate.
In ultimii ani femeile au inceput sa ceara o transformare sociala in legatura cu maternitatea, ceea ce a dus la campanii diverse pe teme precum: transparenta obtetrica, non-separarea, respectul intimitatii, compania (insotirea), o mai mare participare a femeii la nastere, dreptul de a alege pozitia pentru nastere si respectarea recomandarilor OMS cu privire la nasterea copilului. Aceste optiuni sunt respectate de catre personalul sanitar implicat in procesul nasterii.
Mesajul principal este legat de umanizarea in jurul asistentei la nastere (insotirii), alaptatul timpuriu, facilitarea contactului piele pe piele dintre mama si prunc de fiecare data cand mama doreste, evitand separarea mama-copil daca nu este necesara din cauze medicale. Este stiut dpdv stiintific faptul ca specia umana se naste mai imatura si mai dependenta decat oricare alta specie animala. Nou-nascutul se naste cu un creier imatur care se dezvolta ulterior, progresiv. Formarea si dezvoltarea neurologica se va face in habitatul sau natural (corpul mamei sale). Dpdv biologic si in perioada imediat urmatoare momentului nasterii contactul piele-pe-piele reprezinta habitatul normal pentru fiiinta umana, iar alaptatul reprezinta nisa, comportamentul pre-programat pentru acest habitat. Din acest motiv este atat de importanta non-separarea. Nou-nascutul care a simtit mirosul lichidului amniotic timp de 9 luni de zile recunoaste foarte repede mirosul mamei, fiind foarte important pentru stabilirea legaturii afective si pentru adaptarea la mediul extern.
Nastrea cu (con)tact implica non-separarea, respectul habitatului natural al fiintei umane.
Cand sunt scosi din mediul lor normal, puii de mamifere au un comportament identic si pre-programat, denumit “reactie de protest/reactie de neliniste”. Reactia de protest este o activitate intensa ce are drept obiectiv adaptarea acestuia la mediu; reactia de disperare este o reactie de supravietuire in fata unei situatii privative: implica o scadere a temperaturii corpului si a ritmului cardiac, induse de o crestere intensa a hormonilor stresului. Plansul este daunator pentru nou-nascuti si limitarea interactiunii mama-prunc imediat dupa nastere nu are nici o baza stiintifica, ceea ce implica o practica sanitara daunatoare atunci cand se face in mod rutinar si fara o justificare medicala clara.
Avantajele contactului piele-pe-piele apar in foarte multe aspecte: corpul mamei mentine temperatura, respiratia si frecventa cardiaca se mentin constante, copilasul este expus bacteriilor materne, mult mai putin nocive si in fata carora laptele matern ofera protectie, nou-nascutul primeste ca prim aliment colostrul matern si se consolideaza legatura afec tiva mama-fiu, contactul si suptul provoaca eliberarea de oxitocina, ceea ce stimuleaza la randul sau eliberarea cascadei hormonale ce duce la indragostirea reciproca dintre cei doi.
Exista o perioada sensibila imediat dupa nastere in care au loc 2 stari intense: starea de sensibilitate materna cu o puternica dorinta de a vedea copilasul si de a-l atinge, si starea de alerta a nou-nascutului. Daca nu intervenim, cei doi traiesc momente extraordinare, copilul asezat la piept gaseste intinctiv, ghidat de miros si culoare, sanul de care se lipeste si isi gaseste hrana, in mod spontan, fara a avea nevoie de ajutor; nou-nascutul este cel care stie sa o faca. Interactiunea mama-fiu este un raspuns la unison care apare inca din primele clipe de viata ale pruncului daca nu se intervine din exterior.
Nou-nascutii trebuie sa stea cu mamele lor din momentul nasterii si se recomanda inceperea alaptarii din prima ora dupa nastere. In situatiile in care este necesara separarea, din motive medicale, contactul piele-pe-piele si alaptatul trebuie sa aiba loc cat mai curand posibil.
Cel mai potrivit la nastere este sa se aiba in vedere evidente stiintifice si sa se respecte drepturile mamei si ale nou-nascutului, incercand sa se favorizeze in cel mai bun mod crearea legaturii afective intre cei doi, lasand mamei libertatea de a alege cum sa-si traiasca maternitatea, nasterea si cresterea propriului copil.
Pentru ca nastrea sa fie cu (con)tact, singurul lucru pe care trebuie sa il face este sa fim prezenti, daca ni se cere, pentru ca orice altceva in interactiunea mama-fiu este in plus.

Textul in original:

Si tot crestem

David a inceput sa ma strige "mami". Vai, e ceva de vis cum pronunta!
Mereu printre "mama" sau "Mia", dar trebuie sa recunosc ca imi tresare inima cand aud cat de frumos spune...
Saptamana asta a inceput sa coboare din pat dupa ce se trezeste. De multeeeeeeee luni coboara singur din pat, dar de obicei la trezire, daca nu vedea pe nimeni prin preajma, incepe sa gangureasca si sa anunte ca e gata de joaca. Acum nu mai asteapta. Se uita in stanga, in dreapta si apoi pleaca in cautare de parteneri de joaca prin casa. Numai ne trezim cu el printre picioarele noastre.
Si a trecut de la sertare la usa de la frigider. E atat de incantat sa deschida usa aia, sa ia cate o sticla pusa la rece pe acolo si apoi sa o inchida la loc!
Oricum, si sertarele raman (cred ca pentru o buna perioada) o pasiune frumoasa. Stie exact unde sunt sosetele puse sau alte lucruri maruntele si cum trebuie sa le combine ca sa arate mai diversificat si sa fie mai dificil de gasit atunci cand ai nevoie de ceva.

Descoperim impreuna toate lucrurile astea mici care pot aduce bucurie...

jueves, 15 de julio de 2010

Joaca cu timpul

Incerc de ceva vreme sa traduc niste articole din spaniola si sa le public aici. Dar cu cat imi doresc mai mult sa reusesc asta, cu atat parca ma simt mai obosita, mai lipsita de energie si adorm mai devreme seara...
Am inceput sa mai lucrez la ele in timpul pauzelor de la serviciu. Merge destul de greut, mai ales ca nu am mult timp liber pentru asta, dar o scot eu cumva la capat.

Prea mult imi doresc sa le public si aici si pe cateva forumuri!

domingo, 11 de julio de 2010

07/07...2010


David a pornit. Pe distante mariiiiiiiiiiii!
E atat e emotionant!
De o saptamana tot facea curajos cativa pasi. Si dintr-o data a pornit plin de curaj la drum lunggggggg. Intai pe strada. Apoi in casa. De la mine, la buni, de la buni la bunelu, de aici-colo si tot asa.

El este si mai incantat decat mine. Decat noi toti. Vede pe chipurile noastre entuziasmul si bucuria de a-l vedea cu cata viteza merge singur, se uita la noi, porneste si la final isi cauta punct de sprijin sau se aseaza in 4 labute si ne cauta iar privirea cu un aer triumfator.

E adorabil! Este pur si simplu... the best part of my life!

Luv ya so much little angel of mine!

sábado, 3 de julio de 2010

Mai mult de 14

Au trecut 14 luni di o saptamana de cand il am pe David.
E fascinant cat de repede trece timpul cand ai un copil. Si mai ales cum ti se schimba viata.

O prietena draga mie tocmai m-a anuntat zilele astea ca este insarcinata. Acum ceva mai bine de jumatate de an mi l-a vazut pe David si mi-a spus ca ea si actualul sot au fost tare incantati de puiul meu, ca vor sa isi faca si ei nunta cat mai repede si sa aiba un bebe. Si nunta a trecut de curand. Din pacate nu am putut fi prezenta pentru ca ar fi fost imposibil sa merg cu David in Bucuresti pe tren sau in masina si apoi sa il tin treaz si pe la restaurant, sa am grija sa nu rastoarne pahare pe hainele cuiva, sa nu traga de fata de masa, sa nu mearga in 4 labute printre picioarele oamenilor, sa il alaptez zambind disponibila de fiecare data cand cere el, sa nu il agit printre atatea chipuri noi, lumini, galagie si sa il si adorm pe la 10-11, cand de obicei cade frant, cu mine langa el...
Mi-as fi dorit sa pot fi acolo macar cateva ore, dar vestea cea buna primita acum e mult mai importanta pentru mine. Si abia astept sa vorbesc peste alte 14 luni cu tanara mamica, sa simt in vocea ei fericirea pe care o eman eu cand vorbesc despre copilasul meu.

Puiutul asta mic de om care prinde o viteza incredibila in 4 labute, ma striga adorabil "mama" si "mia", vine la mine si se intinde pe burtica mea si apoi adoarme cu mana in parul meu imi face inima sa imi tresara de cate ori ii pomenesc numele, ii vad chipul, poza, sau imi zboara gandul la el.

Respir si eman iubire pentru el. In 14 luni mai mult decat as fi putut strange in mine intr-o viata. Si suntem la inceput de drum...

Pa! Pa! Sis....!

Am pornit la drum…
Cu mult curaj…


Se pare ca de ziua de nume a bunicei David a prins curaj sa faca mai mult decat 2-3 pasi. Si inca in viteza!

Joi mi-am vazut si eu buburuzul zburdand bucuros pe afara.

Sunt atat de entuziasmata! In sufletul meu tanjeam un pic dupa acest moment. Si savurez din plin fiecare pas pe care il face in ochii mei, cum ridica repede manutele pentru a-si gasi echilibrul, cum ma cauta cu privirea sa se asigure ca sunt acolo sa il pot prinde in caz de nevoie.

E adorabil!
Si decis sa exploareze totul.
Si mai nou si spune singur cand porneste: "sis, sis" (adica un "sus" adaptat :) )