domingo, 27 de junio de 2010

Dintisorul 8

Am uitat sa ne laudam ca avem si dintisorul 8. In dreapta jos..
Are mai bine de 10 zile de cand a iesit.
Din cauza serviciului meu, este primul dinte pe care nu l-am vazut exact in ziua in care a aparut. Ci abia in weekend, sambata trecuta...
Trecem prin multe schimbari. Dar le privim senini. Eu cel putin sunt linistita, impacata cu noile circumstante. Iar David are parte de multa iubire si atentie in lipsa mea. Iar seara il gasesc mereu zambind, fericit ca ma vede, dar independent (atat cat poate fi un copilas la 14 luni), plin de energie, entuziasmat ca avem seara timpul nostru in 2, momentele alea in care nu mai exista nimic pentru mine in afara de el.
Si am ajuns sa apreciez calitatea timpului petrecut in 2 mai mult decat cantitatea.
Cele 24 h pe care le petreceam pana acum ceva vreme langa puiutul meu iubit deveneau uneori lungi. Acum avem weekend-urile numai pentru noi. Si seara cateva ore bune... Dar sunt ore pe care le asteptam amandoi cu sufletul la gura, cu inima deschisa, cu gandurile senine...
Simt ca pot construi mult mai bine relatia intre noi acum, cu mine relaxata, impacata. Ca putem creste impreuna mai armonios. Si asta ma face sa il sarut dimineata in timp ce doarme cu zambetul pe buze si nu cu inima stransa. Sa lucrez detasata dupa ce sun acasa si il aud chiuind pe langa mama, pe langa parintii mei...

M-a durut inima cand am vazut dintisorul 8 nu in ziua in care si-a facut aparitia, ci abia mai apoi. Dar imi este bine sa ma bucur de el atat de senina!

I...ia!

E atat de incantat David cand are copii in jurul lui!
Uita de toate... De mine, de foame, de jucarii...
Avem la garaj o vecina de 6 ani cu care petrece ziua ore lungi in iarba, printe capsuni, numarand pietre, mestecand gogosi, alergand dupa catel, impartind o jumatate de mar, bagati amandoi in cada la soare, urcand scarile, sfaramand cirese in manute si apoi stergandu-se de hainutele lui si.. uneori si ale ei.
Dar amandoi zambesc senini, ea uita de copiii de varsta ei cand il vede pe David, el iai cauta sandalutele (si mai nou sepcuta) atunci cand ii spunem ca mergem la Iulia si chiuie zambitor atunci cand o vede.

Azi am petrecut iar dupa-amiaza in preajma ei. E fascinant sa ii privesti! Sa savurezi fiecare gest pe care il fac, fiecare lucru nou pe care David il descopera sau il imita vazandu-l la Iulia.
Spre seara a fost mai racoare. Si Iulia a intrat in casa sa se imbrace mai gros. David dupa ea... A urcat repede scarile, s-a oprit langa perdeaua de la usa si a inceput sa strige cat putea el de tare "I..ia! I..ia!" imitand cat de poate de clar intonotia normala cu care noi, adulti, strigam "iulia". Toti ne uitam admirativ la el, iar el nu inceta. Pana nu a iesit Iulia din casa nu s-a oprit. A strigat la ea si a tot strigat, iar apoi a inceput sa chiuie fericit ca o vede din nou.
Si distractia a continuat...
Iar crocodilul meu adorat a mai invatat un nume...
Mia si Didi sunt deja cu vechime..:)

jueves, 10 de junio de 2010

Pornim la drum

Azi crocodilul meu adorat a facut primii pasi.
Dupa ce si-a petrecut mult timp in ultimele luni impingand tot felul de jucarii, caruturi sau triciclete, astazi l-am vazut cum a impis carutul, a ramas in urma lui singur, a facut 2 pasi si apoi a caut iar carutul pentru sprijin.
Si scena s-a tot repetat....
Nu imi vine sa cred cat de emotionant este sa imi vad copilasul scump in etapa asta.
Prinde el curaj sa plece singur la drum si mi s-au inmuiat mie picioarele....
Pacat ca tati al lui nu e langa noi acum sa se bucure de reusita lui David. Dar sigur isi doreste mult sa isi poata vedea pustiul cum sta singur in picioruse.

Gata, pornesc in urmarirea crocodilului!