jueves, 25 de marzo de 2010

Lipa, lipa

Azi David a implinit 11 luni!
11 luni pline de momente de vis. O mare satisfactie si motiv constant de fericire pentru mine.

Dar ma scot din minte discutiile din ultima vreme:

-Mananca?
-Da. Mult.... san! Toata ziua ma cauta pe sub bluza.
-Si piureuri? Mancare?
-In ritmul lui. Mai mult paine, biscuiti si turtite de orez. Dar e plin de energie!
-Nu e bine. Sanul e de vina. Lasa-l flamand. Si baga-i noaptea, cand e adormit, bibe! O sa refuze prima oara. Poate si a doua. Dar o sa il ajunga foame si va incepe sa manance.
-Sa aiba el pofta sa manance tot lapticul meu. Si eu timp sa stau la dispozitia lui.
-Tu gresesti. Asa nu o sa iti manance niciodata.

Bun. Un capitol "fierbinte" care este subiect de interes pentru ceilalti si simt nevoia sa dea sfaturi. Pe mine ma amuza. Si ma fac sa ma simt mandra ca David a avut norocul sa fie alaptat.

Apoi urmeaza partea cu mersul:

-Merge?
-Sprijinit. De masa, canapele, de picioarele noastre, impinge jucarii, sau uneori vrea tinut de manute si face pasi.
-Dar singur? Pe la 11 luni ar trebui sa isi dea drumul.
-Va merge o viata intreaga de acum inainte. Cand se va simti pregatit se va ridica singur. Stie eu cum sa ajunga unde vrea. Si mai ales la sanul meu.
-Sa il tineti de maini si sa il purtati asa prin casa, sa invete sa mearga!
-Nu... El stie cand il dor piciorusele, cand e obosit sau cand vrea sa stea in picioare.
-Asa nu va merge curand!
-El alege...

Bun. Si discutiile se termina. Sfaturile primite nu.

Dar de ce atata stres si insistente sa mearga copilul acum si sa manance mancare de adulti?
David e adorabil cand porneste si il aud Lipa, lipa cum pune manutele pe gresie, vine la bucatarie sa vada ce fac, la baie ca sa rada cand ma aude ca trag apa, in camera sa vada daca sunt hainele bine impaturite jos, in dulap sau la canapea, unde stie ca sunt eu si imi poate ridica bluza.

E copilasul meu iubit, si il vreau liber, fericit, sa creasca in ritmul lui, si nu dupa grafice si statistici ale adultilor!

Mai raman 30 de zile pana implinim anisorul!

No hay comentarios:

Publicar un comentario