jueves, 25 de marzo de 2010

Lipa, lipa

Azi David a implinit 11 luni!
11 luni pline de momente de vis. O mare satisfactie si motiv constant de fericire pentru mine.

Dar ma scot din minte discutiile din ultima vreme:

-Mananca?
-Da. Mult.... san! Toata ziua ma cauta pe sub bluza.
-Si piureuri? Mancare?
-In ritmul lui. Mai mult paine, biscuiti si turtite de orez. Dar e plin de energie!
-Nu e bine. Sanul e de vina. Lasa-l flamand. Si baga-i noaptea, cand e adormit, bibe! O sa refuze prima oara. Poate si a doua. Dar o sa il ajunga foame si va incepe sa manance.
-Sa aiba el pofta sa manance tot lapticul meu. Si eu timp sa stau la dispozitia lui.
-Tu gresesti. Asa nu o sa iti manance niciodata.

Bun. Un capitol "fierbinte" care este subiect de interes pentru ceilalti si simt nevoia sa dea sfaturi. Pe mine ma amuza. Si ma fac sa ma simt mandra ca David a avut norocul sa fie alaptat.

Apoi urmeaza partea cu mersul:

-Merge?
-Sprijinit. De masa, canapele, de picioarele noastre, impinge jucarii, sau uneori vrea tinut de manute si face pasi.
-Dar singur? Pe la 11 luni ar trebui sa isi dea drumul.
-Va merge o viata intreaga de acum inainte. Cand se va simti pregatit se va ridica singur. Stie eu cum sa ajunga unde vrea. Si mai ales la sanul meu.
-Sa il tineti de maini si sa il purtati asa prin casa, sa invete sa mearga!
-Nu... El stie cand il dor piciorusele, cand e obosit sau cand vrea sa stea in picioare.
-Asa nu va merge curand!
-El alege...

Bun. Si discutiile se termina. Sfaturile primite nu.

Dar de ce atata stres si insistente sa mearga copilul acum si sa manance mancare de adulti?
David e adorabil cand porneste si il aud Lipa, lipa cum pune manutele pe gresie, vine la bucatarie sa vada ce fac, la baie ca sa rada cand ma aude ca trag apa, in camera sa vada daca sunt hainele bine impaturite jos, in dulap sau la canapea, unde stie ca sunt eu si imi poate ridica bluza.

E copilasul meu iubit, si il vreau liber, fericit, sa creasca in ritmul lui, si nu dupa grafice si statistici ale adultilor!

Mai raman 30 de zile pana implinim anisorul!

miércoles, 24 de marzo de 2010

Cosmetice de CA...litate

De mai bine de o luna vreau sa scriu despre subiectul asta. Si il tot amanam.
Insa azi, cum nu mai merg sa lucrez, am timp pentru mine. Pentru David. Pentru cateva carti care stau incepute pe noptiera.

Lucram intr-un depozit de produse cosmetice. De "firma". Li se face multa reclama la TV. Si inca la nivel international. Mereu cu actrite sau personaje celebre.
Creme antirid, creme pentru protectie solara, creme anticelulitice, creme barbatesti care fac minuni la nivelul epidermei, vopsele de par care acopera parul alb in cateva minute si lasa parul stralucitor, sampoane... si multe altele.
Si eu cumparam produse cosmetice ale acestei marci. Si chiar preferam sa dau un ban in plus pe o astfel de vopsea, in ideea ca e mai buna.
Dar mi-am schimbat TOTAL parerea.
Am vazut cum sunt impachetate, ofertate (2 la pret de 1), si... mai ales... cum li se schimba termenul de valabilitate.
Suna ciudat?
Pentru mine a fost... usor socant. Dar am vazut cum veneau produsele din magazine, li se stergea data expirarii, li se prelungea cu inca 1-2 ani (dupa caz) si mergeau din nou spre vanzare. Si vandute individual sau in pachete de cate 2 produse ("oferte"), multe mai purtau si eticheta de "Nou".

Acum stiu ce cod trebuie sa citesc ca sa imi dau seama daca sunt "productie" se anul acesta sau de acum 2-3-4 ani. Dar cine stie de cate ori am cumparat unele deja expirate...! Chiar acasa aveam o lotiune tonica si un gel de curatare al fetei... ambele "cu viata prelungita". Le-am aruncat spunand ceva de bine marcii respective printre dinti...

Frustrari... de tari "calde"

Gata si cu munca mea.
A tinut o luna si o saptamana.
Si eram frustrata ca mergeam acolo. Nu imi placea nimic din ceea ce faceam. Ba chiar aveam un gust amar in gura. Dar stiam ca muncesc. Era singura idee care ma consola. Si ma obisnuisem si cu ideea ca e ceva temporar.
Iar dimineata au sunat multe persoane sa anunte ca... GATA. Asa. Pur si simplu. Eram 99% convinsa ca urmeaza asta, dar, asa scarboasa cum era munca aia, era o sursa de venit. Si mi-a lasat un gust si mai amar vestea ca de azi nu mai merg.
E posibil peste 1-2 saptamani sa reangajeze persoane. Dar mi se face dor de Romania!
Mi se pusese pata pe contracul ala pe munca pe care la studii scria : minime. Fara sa fiu intrebata ce stiu sa fac. Sau ce vreau de la viata...
Dar suntem intr-o tara "calda", unde privesc de pe terasa cum zboara cocorii pe timpul iernii pana la cuibul lor de pe turla bisericii, unde atunci cand imi caut un job ma intreaba daca am licenta omologata si imi zambesc frumos in nas ca... nu se ia in considerare ca studii oficiale.
Dam inainte. Vedem ce mai apare...

martes, 23 de marzo de 2010

23: alta luna, alt dintisor

Al 5lea dintisor este pe drum. Este incisivul din dreapta-sus. Si care pare sa chinuie un pic pustiul...
Citisem la un moment dat intr-o carte ca de fapt febra, diareea, episoadele de dermatita nu au 0 legatura directa demonstrata de catre medici cu eruptia dentara.
Sunt si alte opinii...
Iar acum, ca David este cu o dermatita atopica ce mie nu imi iese din minte deloc si il vad ca sta toata ziulica cu lingurite sau jucarii in gurita, geme usor la san pe timpul noptii, e agitat, nervos, m-am gandit direct sa ma uit un pic la gingiile lui.
Mai ales ca pe 23 ianuarie a iesit primul dintisor. Urmat de alti 2 in urmatoarea saptamana. Sau 10 zile.. Apoi pe 23 februarie a mai aparut un dinte. Si azi e 23 martie... Si se vede al 5lea dintisor.
Cat de greu trebuie sa fie pentru bietii copilasi!
Incerc eu sa il tin cat mai mult la san, sa il alint, sa ii spun ca va trece, dar mi se rupe inima cand il vad cum in loc sa se joace prefera sa se intinda pe jos, cu gurita dupa diferite obiecte sau sa isi bage capul in pernute sau in mine. Uf, si nu poate spune mititelul cat il doare!

domingo, 21 de marzo de 2010

Aproape 11

David implineste curand 11 luni. Ce repede zboara timpul!
Pe zi ce trece il iubesc mai mult si simt tot mai mult nevoia de a respira alaturi de el, de a-i intalni chipul fericit, privirea curioasa, de a-i simti bucuria cu care trage fiecare picatura de laptic matern.
Suntem in acelasi punct cu diversificarea: turtite de orez, biscuiti sau paine. Este ceea ce accepta cam in orice moment. In rest, aproape totul este lipsit de interes si de gust bun pentru el. Nici macar iaurtelul nu ii mai starneste interesul. Iar fructele... din cand in cand. Si atunci doar daca isi baga dintucii intr-0 bucata de para din mana mea sau mar. Portocalele, mandarinele... sunt tare rele la gust. Considera David. Strugurii nici ei nu sunt buni. Si nici banalele. Uneori parca un mic miez de capsunica tenteaza. Dar sa se intample rar...
Piureurile la borcanase nu stim pentru cine au fost concepute. Poate pentru verisorul Mateiut si multi alti copii din lumea intreaga. Dar nu pentru noi... Le-a probat, a dat semne uneori ca ar fi bunute, apoi a renuntat la ele, iar acum nici nu vrea sa le guste. Nu prea sunt atragatoare. Oare asta sa fie cauza?
Piureurile facute in casa... sunt alta inventie de-a adultilor pentru a chinui copiii. Si adultii le mai si mananca. David nu. Si nici bucatelele de legume.
Nu trece zi sau masa la care sa nu ii oferim pe tavita cartof, morcov, ardei gras, piept de pui, branzica, cascaval, telina fiarta sau orice altceva gasesc prin farfuria noastra sau prin frigider si consider ca poate fi bun si pentru el. Dar toate ajung pe jos. Si RAR de tot mai ajunge ceva si pe la gurita. Asta doar pentru a fi scuipat apoi...
La plimbare, in parc, in vizita.... iar incercam sa mai probam una sau alta. Asta pentru ca eu m-am obisnuit ca peste tot pe unde ajungem (mai ales in case de-ale prietenilor) sa imi termin vizita cu 3 minute de curatenie. Mereu sunt numai firmituri si bucatele de alimente aruncate... pentru a decora totul mai frumos. Are rost sa mai spun cum sunt toate hainele mele?:)
Dar este un copil minunat!
Si un episod de dermatita atopica de o saptamana... Pe care o tratam cu cremite (la recomandarea pediatrei) si cu multa apropiere fizica si iubire fara limite (reteta mea). Pare ca incepe sa dispara, dar va mai dura un pic.
Gangureste mult. Mult de tot...! Striga dupa mine, dupa tati, dupa buni. Stie ca Dodo este iepurasul nostru de pe terasa si, in 4 labute, fuge mereu la geam sa il vada cand il intreb "Mami, unde e Dodo?", rade pana la epuizare de cate ori jucam "Cucu-bau" cu buni, stie ca buni se acunde mereu dupa perdele sau dupa vreun colt al casei, o cauta cu privirea si apoi incepe sa strige "Eeeeiiiii...". Si ii place la nebunie sa se ascunda sub masa. Iar daca nu sesizam repede unde este si nu il cautam (mereu cu reprize de "cucu..."), ne atrge el atentia cu un "eeeeiiii... " sugestiv si rade din nou de fiecare data cand ridicam fata de masa.
Patruleaza prin casa cu ceva in gura si 2 obiecte mici (lingurite de plastic, cuburi, piese de lego, jucarii)in manute. Si din cand in cand se opreste sa vada care dintre noi il urmareste. Si cand vede ca intradevar cineva se uita la el, zambeste si prinde viteza pana in prima camera care ii iese in cale, in baie sau dupa vreo perdea. E adorabil!
Si e incantat de ghiveciul mare in care avem un portocal. Ar sapa pamantul de acolo toata ziulica. Si l-ar gusta... si la micul dejun, si la pranz, si la cina. Si chiar ca gustare intre mese. Ala da, e bun. :)
La sanul meu sta cat e ziua de mare. Si noaptea de lunga.. Si cand stau intinsa pe canapea si ma uit la TV, vine, se ridica in picioare sprijinit de canapea, si incepe sa imi ridice bluza. Mor de dragul lui cand face asta. Trage de 2 ori, fuge repede sa ia o jucarie, vine inapoi si mai trage de 2 ori. Si o tinem asa cateva minute bune. Ce fericita sunt ca traiesc din plin experienta alaptatului! E minunat sa vezi cata iubire ii poti oferi propriului copil in momentele alea de alint la sanul tau!

jueves, 11 de marzo de 2010

Manute de copilas


Aseara cand am venit de la serviciu David dormea.
Este a doua oara, de cand e buni aici, cand ajung acasa si imi gasesc puiutul mic dormind.
Mi se inmoaie picioarele cand intru in casa si nu pot sa mi-l pun la san, sa il tin lipit de mine, sa il privesc in ochisori si sa ii spun ca il iubesc mult mult tare de tot si mi-a fost tare dor de el in alea cateva ore cat am fost departe... Si ma simt derutata.
Stiu ca il am in pat dormind. Pornesc interfonul ca sa il aud la orice miscare si mananc. Cu gandul departe de mancare, cu ochii pe celalalt aparat al interfonului si urechile ciulite, apoi fac repede un dus, ma demachiez, ma mai uit de cateva ori la el cum doarme si.... incep din nou sa urmaresc interfonul.
Mi se par infinit de lungi minutele care trec pana cand crocodilul mi se trezeste sa ceara san...
Si atunci parca imi revin! Chiar daca el doarme in timp ce cauta sanul, il iau in brate (si nu ma lungesc langa el, asa cum fac noaptea) si il tin asa, cat mai mult...
Ador sa vad cum tine ochisorii inchisi, dar ridica o manuta sa imi atinga fata, sa ma mangaie, sa se joace cu parul meu.
Asa se deruleaza alaptatul cateva minute bune (5-10 minute de vis): eu fara sa imi dezlipesc privirea de pe chipul lui, aproape fara sa respir de fericire si cu o mana il mangai pe burtica, pe capusor, il pupicesc usor, iar el intinde manuta lui mica si-mi cauta chipul, parul, burtica, caldura, mirosul, iubirea infinita pe care i-o port...
Apoi ma bag langa el in pat, ii spun "Tatal nostru" si "Ingerasul", ii fac cruce, mi-l pup pe frunte si dormim.
Il asteptam si pe tati sa se bage langa noi, sa ne pupe pe amandoi si pana dimineata impartim toti patul fericiti.

Iubesc copilasul asta mai mult decat pe toti cei dragi mie la un loc!

martes, 9 de marzo de 2010

Dar mai ai lapte... BUN? GRAS?

Ieri am fost la medicul de familie sa cer analize. Imi e ingrozitor de teama de ace, dar m-am gandit cu dupa nastere si aproape 11 luni de alaptat, mi-ar prinde bine sa vad un pic cum sunt..
Dar am avut parte de o atitudine a medicului de familie care m-a enervat la culme. A fost un dialog tare sec si care pe mine m-a facut sa ii urez de bine printre dinti:
-De ce te-ai gandit tocmai acum sa ceri analize?
-Pai dupa nastere si mai bine de 10 luni de alaptat, ma simt un pic slabita. Vreau sa verific ca totul e bine.
-Pana cand ai alaptat?
-Inca alaptez
-Pana cand?
-Mult timp de acum inainte
-Nu ti s-a spus sa renunti? Inca mai ai lapte? BUN? GRAS?
Eu am ramas muta de iumire la intrebarea asta
-Nu voi renunta. Mai ales pentru imunitatea copilului
-Asa se imunizeaza copiii?
-Nu e nimic pe lume mai bun decat laptele matern.

Aici am incheiat orice conversatie. Si am plecat din cabinet socata ca un medic a putut sa ma intrebe despre calitatea laptelui matern. Si mai ales sa se amuze ca eu cred in faptul ca laptele matern imunizeaza copilul...

3 martie... 8 martie...

Pe 3 martie Dan si-a sarbatorit ziua. A mai trecut 1 an. Si cel mai frumos cadou a fost copilul nostru, cel plin de zambet si energie, care toata ziua striga "ta-ta" si te trage de picioare sa il iei in brate, parca exact in momentul in care pentru tine conteaza enorm ca cineva sa iti declare iubirea.
E imposibil ca micul crocodil sa nu te umple de fericire si de zambete...
Pe 8 martie eu, ca mama, m-am simtit implinita. Puiul meu mic e tot ce avem mai frumos si mai de pret pe lume. Energie noastra, sperantele, planurile cele mai marete sunt in jurul lui.

Suntem doi parinti fericiti ca avem norocul si bucuria de a fi... PARINTI!

sábado, 6 de marzo de 2010

Si ne tot diversificam

Sa va povestesc cum decurg lucrurile cu David si... diversificarea.
Mi-am luat gandul definitiv de la orice fel de grile si sfaturi, cutiute fermecate, borcanase, turtite fara sare, preparate bio. Nu vrea si nu vrea...
Acum daca cere ceva ii dau. Nu mai socotesc ca are sare, ca iaurtul cu fructe are zahar si Euri, ca are aia sau aia. Il las sa probeze tot si gata. Si... mananca pe rupte asa, mancarea noastra, condimentata, dulce, ne-piure-ate.
Dimineata eu mananc paine cu crema de branza. Copilul si el, mananca pe nerasuflate din felia mea. Azi dimineata mi-am pus o felie de paine cu unt si dulceata. Si David mi-a mancat aproape jumatate de felie....
Acum ne-a facut mama poale-n brau si gogosi simple. Eu mancam poale-n brau, Dan avea o farfurie cu gogosi facute cu paharul. Si David l-a vazut si a inceput sa maraie, sa ceara pe canapea la Dan, dar intr-un mod foarte insistent. L-am pus in scaunul lui si i-am dat in mana o gogoasa scuturata de zahar. A mancat aproape 2 (cat nu mananca in 2 sapt daca ii ofer mancare de-a lui)... Nu imi vine sa cred! Si nici nu ma mai intereseaza ca sunt prajite in ulei, au sare si ou puse la framantat si mai aveau si urme de zahar pe ele.
Devoreaza painea, biscuitii si merele (intregi... ca sa poata baga dintii). Si se simte la falcute. Iar azi, cum am facut baie impreuna, am ramas fara cuvinte cand am vazut ca are un pic de burticuta si... picioruse ceva mai pufoase. Se simte ca e buni cu el.

miércoles, 3 de marzo de 2010

Somnicul de seara

David imi adormea de foarte multa vreme in jurul orelor 21.20-22.30. Rar se intampla sa adoarma mai tarziu (doar daca plecam pe undeva sau veam musafiri care il dadeau un pic peste cap).
Dar de cand am inceput eu sa lucrez, ma asteapta seara cu dor si nu vrea sa adoarma pana aproape de 00.00. Uneori sta chiar un pic mai mult. Alteori adoarme un pic dupa 23.30, dar niciodata fara sa stea ceva vreme la tine in brate, la san, sa imi arate cat e de bucuros ca sunt din nou langa el, ca i-a fost dor de mine.
Cand intru in casa trebuie sa il pun direct la san. Si suge un pic lacom, dar fericit, numai cu privirea atintita in ochii mei, cu manuta in parul meu si dand din picioruse. Asa isi manifesta bucuria ca e in brate la mami. Si apoi incepe plin de energie sa alerge dupa o jucarie, sa se ascunda pe undeva si sa stige "Eeee!" ca sa ma uit la el, sa vina iar la san, sa mai caute alta jucarie... Dupa vreo 2h se lipeste iar la sanul meu si adoarme.
Si toata noaptea isi cauta sursa de hrana si iubire care i-a lipsit in cele 6h cat am fost eu plecata...
Buni incearca uneori sa il adoarma pana sa ajung eu. A reusit de vreo 2 ori, dar in momentul in care l-a pus in patut si mi-a simtit mirosul, a deschis ochii mari, a inceput sa rada cu gurita pe san si... a pierit tot somnul.
Alteori sta micutul un pic mofturos si isi petrece ultima ora cu ochii la usa, mai ales cand aude liftul pe scara si stie ca tot cu liftul trebuie sa vina si mami.
Dar luni, la o saptamana dupa ce buni a venit, l-am gasit la ea in brate, adormit. L-a mutat apoi in pat la noi, unde eu deja eram intinsa, pregatita sa ii ofer sanul, astfel incat sa nu se trezeasca, ci doar sa pape si sa doarma in continuare. Insa... nici nu m-a simtit. Il scosese buni la aer dupa-amiaza, s-a jucat mult cu el, a papat un pic de laptic de capra si biscuitei si a cazut lat. Nu mi-a simtit nici mirosul, nici sanul oferit cu drag. Si a dormit asa pana pe la 00.00, cand am putut sa il pun la san, sa il simt lipit de mine.
Pentru mine a fost intr-un fel mai usor pentru ca am putut sa manac fara sa tin crocodilul mic in brate si sa fac dus fara sa ma grabesc pentru ca il aud la usa de la baie cum ma asteapta, insa, dupa ce m-am bagat in pat, am stat si l-am privit pana s-a trezit sa suga. Nu am putut sa adorm fara sa il simt in contact cu mine.... lipit de sufletul meu.
Aseara, in schimb, a stat trez pana am ajuns eu, s-a lipit la pieptul meu, a supt vreo 5 minutele si a adormit senin.
Dragutul de el, abia asteapta sa ajung eu acasa! Si eu numar orele cat stau departe de el...!

A venit buni la noi

Ultima oara povestea ca David merge la gradi. Si eu paream cat de cat multumita.
Lucrurile s-au schimbat.
Dupa o saptamana in care l-am dus cate 2h, urmata de alta cu cate 4h zilnic, David a racit. A inceput sa tuseasca si sa aiba nasucul infundat. Asa ca am mers in vizita la pediatra si a urmat o saptamana cu siropel de tuse si picaturi pentru ochi.
Nu a facut febra, nu a fost molesit, insa din cauza nasucului infundat a vomat cateva zile. Si eu am avut 2 nopti in care nu s-a trezit deloc. Surprinzator pentru mine, deloc usor pentru el, copilasul care dimineata sa trezea cu fomica, papa si apoi voma. Dar asta s-a intamplat intr-o duminica si luni. Marti noaptea deja a inceput sa isi revina.
Saptamana aia a stat cu tati acasa, pentru ca eu faceam un curs la Crucea Rosie, iar apoi am inceput sa lucrez dupa-amiaza.
Jobul meu a adus-o si pe mama aici, pentru ca oricum nu ma mai incanta de moment atat de mult ideea de gradi si oricum, la programul pe care il am (16.00-21.30) nu as avea unde sa il duc.
Sunt tare incantata ca pot pleca linistita de acasa, stiu ca este tinut in brate de fiecare data cand o cere, ca buni ii ofera toata dragostea de care are nevoie cat nu sunt eu langa el, ca este alintat, rasfatat, adorat...