lunes, 25 de enero de 2010

David a implinit 9 luni….

Au trecut 9 luni de cand mi-am tinut puiutul in brate pentru prima oara, de cand viata mi s-a schimbat radical.
Si sunt atat de fericita!
A pornit de la 3.315 kg, cantarind acum 8.400 (bine, imbracat cu body si hainute). In inaltime trebuie sa il masor, dar ultima oara avea 72 cm. Presupun ca diferenta nu este mare acum.
Ce face David la 9 luni?
Bate din palme cand ii spunem „Bravo”, se ridica in picioare sprijinit de masa, canapea, de picioarele noastre si de orice lucru de care poate sa se agate, merge in 4 labute, dar detasat prefera sa fie in picioare, ma urmareste prin casa cand plec de langa el, vine dupa mine in baie si se ridica la bideu, asteptand sa ii dau drumul la apa sa se balaceasca, face baie cu mine in cada, chiuie incantat cand il imbrac si iesim pe usa, are cativa prieteni pe care ii adora si in prezenta carora rade continuu, da din manute, scoate tot felul de sunete si mai ales, toti fiind cu cateva luni mai mari si mergand in picioruse, daca este in carut se zbate sa il iau de manute sa mearga si el. E adorabil!
Silabiseste „ta-ta”, „ma-ma”, „ba-ba”, „da-da”, „pa-pa” si are cateva chiuieli pline de farmec, de bucurie, diferite pentru momentele cand iesim la aer, cand rade tati la el, cand cineva il gadila pe burtica, cand trage de bluza mea, cand are in preajma copii...
Cu diversificarea avem un ritm care nu e conform grilelor. Si nici nu imi doresc sa fie. Pentru ca avem rimtul nostru, impus de David. Asa cum e si cu luatul in greutate. De la 4 luni aud continuu de la pediatra ca „e sub grafic”, iar de la 6 luni ca „trebuie scos sanul noaptea”, ca trebuie sa tin copilul flamand (adica sa renunt la idee de alaptare la cerere) si sa il oblig sa manance si altceva in afara de lapte matern.
Ei, pareri si sfaturi primim des, dar in realitate stam cam asa: dimineata sa trezeste pe la 8-9. Incepe cu multa energie, chef sa exploateze tot, sa se agate de toate dulapurile, sa traga de jucarii, si, din cand in cand, vine la mine, ma agata de bluza si isi cere portia de laptic matern. Nu mult, dar atat cat sa ii treaba dorul de mama si foamea sau setea. In jur de 11 iesim la plimbare si stam, daca e vreme buna, vreo 2h pe afara. La intrarea in casa, cum simte ca ii dau gecuta jos, incepe deja sa maraie dupa tzitzi. Avem inca o portie de LM. La pranz, cand stam toti 3 la masa, pe tavita lui ii pun bucatele de paine integrala pe care le molfaie cu pofta si incercam piure sau bucatele de legume fierte sau facute la aburi. In 98% dintre cazuri fara succes. Cel mult le sfarama in pumnisori, duce la gura, dar cand simt gustul de „ceva strain” renunta. Si incepe sa arunce jos ba una, ba alta... Urmeaza a doua repriza de somnic si, cum rar mai iesim dupa-amiaza, cere sanul de cate ori se plictiseste de jucari, sau ii este sete, sau i se face dor de caldura mea, sau... sau... sau... Incercam branzica sau fructe mai spre seara. Uneori accepta, alteori nu vrea sa vada. Continuam cu sanul pana adoarme lipit de el. Si noaptea... o tinem la fel. Daca doarme 3h continuu mie mi se par o eternitate. Aproape ca m-am obisnuit sa imi ridic bluza la fiecare 40-50-60 min... Dar sunt si nopti cu mai putine treziri. Si de cele mai multe ori dimineata eu nu stiu de cate ori a papat copilul. Dormim toti 3 in acelasi pat, el langa mine sau intre noi, mereu cu acces usor la bluza mea. E de ajuns ca el sa se foiasca un pic, ca imediat il simt, il lipesc de mine, trage ce trage si adormim fara sa ne dam seama care pica primul.

No hay comentarios:

Publicar un comentario