domingo, 31 de enero de 2010

Revenirea ciclului menstrual

Dupa nastere am auzit de multe ori sfaturi de genul “Ai grija ca acum ramai mult mai usor insarcinata!” sau “Ce bine ca alaptezi, asa nu stai cu stres ca poti sa mai faci unul!”.
Dar multe venind de la persoane care nu au copii. Sau au, dar... sunt foarte putin informate. Iar pe mine teoriile astea justificate cu „asa se face” si nu cu „pentru ca...” nu ma impresioneaza cu nimic.
Si totusi povestea cu revenirea ciclului menstrual mult mai tarziu dupa nastere in cazul in care alaptezi nu mi-a fost clara pana cand am citit cartea unui cunoscut pediatru spaniol, Carlos Gonzalez – Lactancia materna. Un regalo para toda la vida (Laptele matern. Un cadou pe viata). Si parca apoi totul a devenit clar, cartea mi-a oferit o explicatie care mi s-a lipit de inima.
Dupa nastere, daca mama nu alapteaza, ciclul menstrual revine cam dupa 2 luni. Adica organismul femeii este pregatit sa dea viata unui alt copil.
Pentru mama care alapteaza lucrurile se intampla un pic altfel: alaptarea copilului la cerere anunta organismul femeii ca bebelusul depinde in totalitate de mama (mai ales din punct de vedere nutritional) si ca aceasta nu trebuie sa ramana insarcinata pana cand pruncul din brate nu devine mai independent, nu este capabil sa supravietuiasca in cazul in care ar aparea un alt prunc, care ar necesita mai multa atentie si mai mult lapte matern decat el. Pentru mine totul era clar: copilul este inca foarte atasat de mama, mama stie si simte totul, iar organismul recepteaza si el acelasi mesaj si nu produce ovule disponibile spre a fi fecundate. Ovulatia apare atunci cand copilul se desprinde... sau incepe sa se desprinda.
Si noi am ajuns la etapa asta, etapa pe care mi-o doream cu o parte din inima atunci cand imi spuneam ca vreau al doilea copilas cat mai repede, dar pe care cu cealalta parte a inimii speram sa o traiesc cat mai tarziu. Cu David la 9 luni organismul meu a dat semnalul ca putem face planuri pentru un fratior sau o surioara. Dar m-a luat prin surprindere... Si am simtit un gol in suflet.
Copilasul meu suge zi si noapte, uneori cu momente lungute de respiro, alteori mai des aproape decat in primele luni. Si totusi se desprinde de mama... de mine... El este pregatit (in ritmul sau, daca ma gandesc la diversificarea lui), dar eu nu mi-am imaginat ca ziua in care organismul meu imi va confirma asta va trezi atatea sentimente contrarii in mine.
Sper sa nu aud zilele astea nici un fel de intrebare legata de durata „propusa” a alaptarii si propuneri de probat biberoane! As lasa deoparte orice urma de diplomatie si amabilitate...

David, dupa o saptamana in care nu a vrut decat san, a papat la pranz 1/3 dintr-un iaurtel natural (30-40g), iar spre seara mere.

lunes, 25 de enero de 2010

David a implinit 9 luni….

Au trecut 9 luni de cand mi-am tinut puiutul in brate pentru prima oara, de cand viata mi s-a schimbat radical.
Si sunt atat de fericita!
A pornit de la 3.315 kg, cantarind acum 8.400 (bine, imbracat cu body si hainute). In inaltime trebuie sa il masor, dar ultima oara avea 72 cm. Presupun ca diferenta nu este mare acum.
Ce face David la 9 luni?
Bate din palme cand ii spunem „Bravo”, se ridica in picioare sprijinit de masa, canapea, de picioarele noastre si de orice lucru de care poate sa se agate, merge in 4 labute, dar detasat prefera sa fie in picioare, ma urmareste prin casa cand plec de langa el, vine dupa mine in baie si se ridica la bideu, asteptand sa ii dau drumul la apa sa se balaceasca, face baie cu mine in cada, chiuie incantat cand il imbrac si iesim pe usa, are cativa prieteni pe care ii adora si in prezenta carora rade continuu, da din manute, scoate tot felul de sunete si mai ales, toti fiind cu cateva luni mai mari si mergand in picioruse, daca este in carut se zbate sa il iau de manute sa mearga si el. E adorabil!
Silabiseste „ta-ta”, „ma-ma”, „ba-ba”, „da-da”, „pa-pa” si are cateva chiuieli pline de farmec, de bucurie, diferite pentru momentele cand iesim la aer, cand rade tati la el, cand cineva il gadila pe burtica, cand trage de bluza mea, cand are in preajma copii...
Cu diversificarea avem un ritm care nu e conform grilelor. Si nici nu imi doresc sa fie. Pentru ca avem rimtul nostru, impus de David. Asa cum e si cu luatul in greutate. De la 4 luni aud continuu de la pediatra ca „e sub grafic”, iar de la 6 luni ca „trebuie scos sanul noaptea”, ca trebuie sa tin copilul flamand (adica sa renunt la idee de alaptare la cerere) si sa il oblig sa manance si altceva in afara de lapte matern.
Ei, pareri si sfaturi primim des, dar in realitate stam cam asa: dimineata sa trezeste pe la 8-9. Incepe cu multa energie, chef sa exploateze tot, sa se agate de toate dulapurile, sa traga de jucarii, si, din cand in cand, vine la mine, ma agata de bluza si isi cere portia de laptic matern. Nu mult, dar atat cat sa ii treaba dorul de mama si foamea sau setea. In jur de 11 iesim la plimbare si stam, daca e vreme buna, vreo 2h pe afara. La intrarea in casa, cum simte ca ii dau gecuta jos, incepe deja sa maraie dupa tzitzi. Avem inca o portie de LM. La pranz, cand stam toti 3 la masa, pe tavita lui ii pun bucatele de paine integrala pe care le molfaie cu pofta si incercam piure sau bucatele de legume fierte sau facute la aburi. In 98% dintre cazuri fara succes. Cel mult le sfarama in pumnisori, duce la gura, dar cand simt gustul de „ceva strain” renunta. Si incepe sa arunce jos ba una, ba alta... Urmeaza a doua repriza de somnic si, cum rar mai iesim dupa-amiaza, cere sanul de cate ori se plictiseste de jucari, sau ii este sete, sau i se face dor de caldura mea, sau... sau... sau... Incercam branzica sau fructe mai spre seara. Uneori accepta, alteori nu vrea sa vada. Continuam cu sanul pana adoarme lipit de el. Si noaptea... o tinem la fel. Daca doarme 3h continuu mie mi se par o eternitate. Aproape ca m-am obisnuit sa imi ridic bluza la fiecare 40-50-60 min... Dar sunt si nopti cu mai putine treziri. Si de cele mai multe ori dimineata eu nu stiu de cate ori a papat copilul. Dormim toti 3 in acelasi pat, el langa mine sau intre noi, mereu cu acces usor la bluza mea. E de ajuns ca el sa se foiasca un pic, ca imediat il simt, il lipesc de mine, trage ce trage si adormim fara sa ne dam seama care pica primul.

domingo, 24 de enero de 2010

Primul dintisor…

David este minunea noastra mica, care ne umple viata de bucurie si despre care tot mi-am zis ca voi incepe sa vorbesc constant pe blog, dar am tot amanat momentul.
Vorbesc mult despre el…Zi de zi… pe diverse forumuri. Si ideea de blog uneori ma incanta, alteori nu ma atragea in mod deosebit.
Dar primul dintisor al piticului m-a emotionat mai mult decat primul “ta-ta” sau “ma-ma” si mi-am zis ca e momentul sa fac public evenimentul, sa vorbesc despre el si despre tot ce ni se intampla aici.
23 ianuarie inseamna pentru crocodilul meu mic 9 luni fara 2 zile. Si primul dintisor, in stanga, sus… Marisor… Adorabil… Care ma face sa ma uit fara sa ma opresc la gingiile lui, sa il pozez, sa il pun la san multumita si sa rad ca un vrea sa pape mai nimic.
Dar despre ceea ce papa imi propun sa vorbesc apoi, sa deschid alt subiect.

Joi voiam sa iesim la plimbare si el nu avea stare. L-am pus in patut ca sa pot eu sa ma imbrac si sa fiu sigura ca nu sare din patul mare si i-am dat in manuta un suport pentru lumanare decorativa din sticla (un fel de paharut colorat). Am gandit eu atunci ca sticla aia e rece, ii va placea sa o duca in gurita. Si asa a fost, numai ca apoi i-a alunecat (nu e chiar usor suportul respectiv pentru un copil de 9 luni) si s-a lovit la gingie. Am vazut exact cum i-a cazut si pe loc s-a inrosit gingia, ca si cum dadea sa sangereze, dar asta nu s-a intamplat. Si apoi ma uitam mereu sa vad daca e umflat, daca a mai trecut, daca nu a disparut. Si nu.. nu disparea... Gandeam eu ca fiind gingia mereu umeda nu trece de la o zi la alta. Sambata m-am intalnit cu o mamicuta in oras si i-am povestit ca s-a lovit copilul si inca e umflat un pic la gingie.Tipa curioasa a aruncat o privire si imi zce: "Ce rana are copilul? Ala e dinte!". Eu... socata... mirata... Dimineata nu il verificasem, dar aseara, inainte de culcare, facusem ultima "inspectie" si era gingia usor umflata in locul in care se lovise. Dar azi, dupa ce s-a uitat mamica aia la el, m-am uitat si eu si se vede clar dintisorul: in stanga sus. Cel din dreapta mai are un pic.Probabil ar fi iesit amandoi odata, dar lovitura respectiva a ajutat gingia sa se crape... Sau poate a fost doar o simpla coincidenta.

Semne au fost ca dintisorul se pregateste sa iasa, dar le contientizez abia acum, cand vad dintisorul bucuclas atat de clar. Cu vreo 2 zile inainte sa apara cam asta scriam pe un forum: Eu sunt varza. Azi noapte mi-am spus sa ma uit un pic la ceas la fiecare trezire a lui David ca sa imi fac o idee mai exacta asupra motivului pentru care ma simt atat de epuizata ziua. Si rezultatul a fost cam asa: a adormit pe la 11, cu treziri la: 12, 3, 5 fara ceva, 5 si ceva, 6, 7 fara ceva, 8 trezirea finala. Si daca ar suge si ar adormi la loc imediat ar fi ok, dar de la 5 fara ceva toate trezirile au fost cu maraieli.... David ziua e calm, poate un pic prea energic (pentru energia mea... care mai ramane), cu chef de cercetat totul. Dar nu inteleg de ce se trezeste totusi atat de des.Am momente in care mi-as dori sa accepte mai multa mancare, LM+cereale sau o canita de lapte din ala pt bebei seara, sa doarma mai mult.Trezirile sunt scurte, dar faptul ca nu mai este ok sa ridic bluza si el sa suga, ci de 2-3 ori (spre dimineata de obicei sunt mai dese) trebuie sa ma ridic in fund si sa il iau in brate la san ca sa readoarma ma termina.Teorie stiu multa. Dar cand trecem prin etapa asta ajung sa ma intreb daca nu cumva ii este fomica de ce trezeste atat de des. Poate spre dimineata adoarme mai bine daca il iau in brate si il tin la san tocmai pentru ca asa apuca sa pape mai mult, ca daca sta lipit de mine, culcat, adoarme dupa ce trage de cateva ori si iar i se face foame....

Sunt atat de mandra acum!

Oficial.. avem primul dintisor! :)